joi, 18 martie 2010

Inima draga, Iubirea te-a recucerit...



 Eşti....
Eşti vocea, ce-mi mângâie tristeţea...
ceea ce se află dincolo de fereastra odăii mele
... depărtarea...

Esti sprijinul meu în lumea cea reală, iubita mea inimă...
.... şi totuşi eşti atât de aproape ...

Ţi-am scris o scrisoare cu picături de ploaie
Iar vântul ţi-a şoptit-o.

Am chemat briza mării si păsările cerului in ajutor...
... le-am cerut să-ţi cânte.

Fiecare vorba a ta îmi picură-n inima
nectarul fierbinte, mă face sa vibrez,
să tresar de bucurie.

Căutarea mea după împlinire te vrea tot mai aproape...
aproape...

Dacă tu nu mă găseai, ţi-aş fi auzit strigătul inimii din depărtări spunandu-mi:

Eşti născuta din viaţa însăşi, pentru ca Eu sa-ti fiu natura frământărilor, a bucuriilor...

Vino, dă-mi mâna ta
pentru a-mi cunoaste gingăşia chipului, delicateţea visului...
să atingi minunea şi splendoarea,
prospeţimea şi culoarea
născute din lumina infinitului.

Vino, dă-mi mâna ta
ca să atingi inima mea,
Vino, dă-mi mâna ta
vreau să atingi cerul cu ea
şi sa adormim imbratisati:
Niciodata nu am sa pot spune ca te-am iubit indeajuns.