Chiara Badano va fi beatificată sâmbăta aceasta

Articol preluat din 22.09.2010, Roma (Catholica) - O partidă de tenis când avea 17 ani a fost evenimentul care a schimbat radical viaţa Chiarei Badano (1971-1990). A început să simtă dureri foarte puternice. Era începutul bolii care după câteva luni a condus-o la moarte. “Dacă vrei tu, Isuse, vreau şi eu!”, erau cuvintele pe care le repeta în timpul agoniei sale. Chiara a fost membră a Mişcării Focolare, fondată de Chiara Lubich în 1943. Va fi beatificată sâmbăta aceasta, la orele 17.00, în Sanctuarul Divinei Iubiri din Roma, în cadrul unei ceremonii prezidate de Monseniorul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, ca reprezentant al Papei Benedict al XVI-lea. În aceeaşi zi, la 21.30, mii de membri ai Mişcării se vor reuni în Aula Paul al VI-lea din Vatican pentru a sărbători ridicarea la cinstea altarelor a celei dintâi dintre membrii lor. Duminică la 11.30, Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, va oficia o liturghie de mulţumire în Bazilica San Paolo fuori le mura.

După 11 ani de căsătorie, Ruggero şi Maria Tereza Badano şi-au văzut visul realizat o dată cu sosirea primei şi unicei fiice: Chiara, născută la 29 octombrie 1971 la Sassello, în Liguria. “Nu era numai fiica noastră. Era în primul rând fiica lui Dumnezeu şi ca atare trebuia să o educăm, respectându-i libertatea”, a mărturisit mama ei într-un video care se poate viziona pe pagina oficială a beatificării, ChiaraLuceBadano.it. În 1981 a cunoscut Mişcarea Focolarelor graţie unei prietene ce a invitat-o să facă parte din mişcarea GEN (Generaţia Nouă). “Îl punea pe Isus pe primul loc în viaţa ei. Îl numea ‘mirele meu’”, a declarat pentru ZENIT Maria Grazia Magrini, vicepostulatoarea cauzei Chiarei Badano. Chiarei îi plăcea să cânte, să danseze, să joace tenis şi să patineze. Iubea munţii şi marea şi “căuta să meargă la liturghie în fiecare zi”, a spus Maria Grazia. Într-o zi, în timp ce juca tenis, a simţit o durere foarte puternică. “S-a întors acasă foarte palidă şi a urcat scările”, a spus mama. “Cum de te-ai întors aşa repede, Chiara?”, a întrebat-o ea. “În timpul partidei am simţit o durere atât de puternică la spate încât mi-a căzut racheta din mână”, a răspuns tânăra.
Durerile se înrăutăţeau. O tomografie computerizată a dat răspunsul trist: osteosarcom. Mama încă îşi mai aminteşte când a sosit acasă după prima şedinţă de chimioterapie. Nu voia să vorbească. “O priveam şi vedeam din expresia feţei sale toată lupta pe care o ducea în sine pentru a-i spune DA lui Isus.” După 25 de minute i-a spus mamei: “Acum poţi să vorbeşti”. Chiara a fost supusă unei operaţii care nu a avut reuşită şi de atunci nu şi-a mai putut folosi picioarele. Conform vicepostulatoarei această tânără sportivă, în ciuda momentului dureros a exclamat: “Dacă ar trebui să aleg între a umbla şi a merge în paradis, nu aş avea dubii, aş alege paradisul”. În acea perioadă a strâns o puternică prietenie cu Chiara Lubich, fondatoarea Mişcării Focolare, care a decis să o cheme Chiara “Luce” (în traducere: lumină) Badano. S-au scurs mai multe luni de agonie care au ajutat-o pe Chiara să se pregătească pentru întâlnirea sa cu Isus. “Clipele cele mai frumoase au fost acelea din ultima sa vară”, a mărturisit prietena ei, Chicca. “Era de acum imobilizată la pat”, îşi aminteşte ea.
“Nu plângea, nu se lamenta şi privea pe noptieră o imagine a lui Isus”, îşi aminteşte mama Chiarei. Chicca a povestit că tânăra a vrut să îşi pregătească înmormântarea: cântecele de la liturghie, hainele şi pieptănătura: “Totul era pentru ea o sărbătoare. Mi-a spus că dorea să fie înmormântată într-o rochie albă ca o mireasă care merge la Isus.” A avut o singură rugăminte la mama ei: “Când mă vei îmbrăca va trebui să repeţi de trei ori: acum Chiara îl vede pe Isus”. Chiara a cerut ca cele două cornee ale ochilor ei să fie donate la doi tineri. A murit la 7 octombrie 1990. Ultimele cuvinte pe care le-a spus mamei au fost: “Fii fericită, pentru că eu sunt fericită”. (traducere furnizată de pr. Cristinel Fodor)