Azi postasem pe FB asta: Si..uneori e mai usor sa zambesti..decat sa explici de ce esti suparat... si am avut diferite reactii de la prietenii mei. Cineva ma intreba: dar oare asta nu inseamna sa te prefaci?
Buna intrebarea, trebuie sa recunosc. Eu consider ca tacerea este lipsa totala de zgomot. Spune multe sar si putine in acelasi timp, nu-i asa? Raspunsul meu ar fi ca e destul sa te pui pe `ignore`si atunci cand esti din nou singur cu gandurile tale sa faci o ordine generala. Intotdeauna am considerat ca e mai bine sa zambesti decat sa faci sa se prabuseasca si universul celuilalt odata cu preocuparile tale.
Tocmai de aceea nu am mai scris de mult. Vroiam sa reduc tot zgomotul din mine pentru a ajunge la tacere. E mult prea greu, recunosc dar foarte practic cand esti atacata de ganduri, sentimente, dorinte.
E un fel de terapie pentru mine sau cel putin in asta s-a transformat. In a nu trai pentru a putea trai mai departe zi dupa zi.
Problema este ca mie dor, mult prea dor sa traiesc. zgomotul a spart tacerea pentru care am muncit atata si am simtit brusc dorinta de a reincepe sa scriu si sa scriu despre mine, sa creez poezia vietii mele de fiecare zi.
Asadar ma opresc aici pentru a face acest legamant. Acel legamant ce te face sa te intorci in tine si iti spune ca trebuie sa existi.
Voi cum faceti cand sunteti suparati, preocupati, tristi?
Eu nu cred că zâmbetul în situația descrisă de tine înseamnă neapărat prefăcătorie... cred că înseamnă acceptarea faptului că nu mulți te pot înțelege, că decât să auzi compătimiri spuse doar de dragul de-a fi spuse, mai bine te scutești de-un alt chin. Când sunt supărată, de obicei vorbesc cu mama. Iar când sunt tristă, rămân singură cu gândurile mele, în liniște.
RăspundețiȘtergere:) tocmai asta spuneam si eu...e mai usor sa te dai pe ignore pana cand esti singura si iti poti clarifica gandurile :0)
RăspundețiȘtergere