In seara asta, iesind pe terasa sa fumez ultima tigara inainte de culcare mi s-a parut ca aud greierasii cantand. Nu erau cu siguranta, ci poate o alarma in departare...dar gandul m-a facut sa zambesc. Nu am mai auzit de mult greieri, nu am mai simtit de mult mirosul de iarba uda, nu am mai ascultat de mult ploaia...dar macar pot asculta orasul. E un sentiment unic sa poti iesi pe balcon, in mijlocul noptii cand mii de ganduri te framanta incet, dar sigur si sa te opresti, sa iti impui calvarului tau sa taca pentru o clipa si sa asculti orasul, cu freamatul lui adormit, cu oameni care pleaca, care vin in tacere.
Astazi am avut vizita medicala la bazinul la care merg sa fac gimnastica in apa si m-a frapat o fraza spusa de doctorita ce conducea vizita. Printre alte intrebari despre situatia mea medicala, la sfarsitul vizitei, m-a intrebat de ce m-am ingrasat atat de mult. Cum eram deja la usa, i-am zambit si ca sa ma limitez la un singur cuvant i-am spus: depresie. Ea m-a intrebat daca am tratat-o, evident raspunsul a fost nu iar cand eram gata sa ies imi zice: Iti recomand sa zambesti, acum ai un loc de munca, nu mai trebuie sa fii in depresie. Am iesit razand...Oamenii cand nu stiu sa isi explice un lucru, o situatie, gasesc o solutie de urgenta, inventeaza situatii doar pentru a linisti persoana ce o au in fata. Ii apreciez gestul...dar nu asta e motivul depresiei mele...e ceva mult mai complicat, mult mai dureros si nu e nici pe departe lipsa unui loc de munca.
Uneori e bine ca oamenii sa nu te cunoasca. Nu e necesar sa te vada prin problemele, conflictele, intrebarile, suferintele si greutatile tale. E mai simplu, mai uman.
Revin la ideea unui precedent post...E mai bine sa zambesti...problemele tale oricum raman ale tale.
miercuri, 26 octombrie 2011
marți, 11 octombrie 2011
GMG la Madrid 2011...un concediu total neconventional...dar de neuitat!
Am dorit enorm acesta calatorie si am numarat zilele, orele, clipele pana la plecare. Atat de mult dorita incat cand am ajuns in ziua cu pricina am uitat sa imi fac toate documentarile (sunt un pic obsedata de asta, imi place sa am cu mine toate informatiile despre locurile prin care trec, sa am numere de contact etc). Am plecat pur si simplu, cu nerabdare in suflet, cu dorinta de acel `altfel` ce
mi-a daruit mereu pace interioara.
Primul loc de intalnire era inca in Italia, pentru ca eu fiind deja aici am preferat sa ma intalnesc cu grupul de tineri undeva pe drum, decat sa ma intorc in Romania doar pentru o zi. Orasul inceputului calatoriei mele era Peschiera del Garda. Nu stiam nimic despre acest oras inafara faptului ca era un oras turistic. Mie de obicei imi plac orasele medievale de aceea de fiecare data cand ajung in astfel de locuri mi se lipesc de suflet si acolo raman. Am ramas sincer fara cuvinte...superb oras. Asez aici o poza a lacului ce trece prin oras.
Dupa ce am plecat de la Roma insa am realizat un lucru fenomenal. Habar nu aveam unde sunt tinerii, nu aveam nr de telefon, persoana de contact...fain nu? Dar nu m-am nelinistit, aveam in compartiment un intreg continent...persoane din Franta, spania, Italia si eu din Romania asa ca am calatorit fara sa ma gandesc la asta. Ajunsa acolo dis de dimineata m-am dus direct a cea mai apropiata Biserica si acolo i-am gasit :))
Si astfel a inceput aventura. Tinerii catolici din Dieceza de Timisoara. Trei autocare pline de suflete dornice de a sarbatori impreuna cu alte milioane de tineri.
Am vizitat pe drum la dus:
Barcelona, cu strazile sale largi si primitoare. Parcul Guell ce priveste de sus intregul oras insotit in zori de zi de casute simpatice, creatiile lui Antonio Gaudi iar mai apoi marea :))) cu baita inclusa.
Vall d`Uixo, un oras mic plin de oameni mari unde am ramas cateva zile. Aici am fost impreuna pentru zilele in dieceza. M-au impresionat foarte mult acesti oameni. M-am simtit primita cu multa caldura. am vizitat orasul in lung si in lat, ne-am plimbat cu barca pe cel mai lung rau subteran navigabil din Europa, am cantat si dansat cu ei, am cunoscut voluntari deschisi si dornici sa ne faca sa ne simtim bine...si simt nevoia sa le MULTUMESC pentru asta! Un oras minunat!
Si inainte de toate m-am simtit inteleasa pana la lacrimi...(ale mele evident) de Asociatia Romanilor din Vall d`Uixo. Oamenii astia fac lucruri minunate acolo!
Valencia, cu superbele sale catedrale!
Dupa ce zilele in dieceza ne-am indreptat spre Madrid, punctul central al Intalnirii Mondiale de Tineret. Mie greu sa scriu, sa pun in cuvinte tot ce a trecut prin sufletul meu in acele zile. Poate asta mi-a ramas cel mai puternic in suflet: Esta es la juventud del Papa! Sentinelle di mattino!
Exact asa ma simt...am primit un drapel in mana, o flacara ce simt ca este mai mult decat necesar sa o pot duce mai departe.
In aceste zile am participat la cateheze, am vizitat orasul si atractiile sale, am participat la programele organizate pentru noi. Printre ele, ca incununare am reusit sa particip la 2 concerte GenRosso...si la spectacolul special pentru Chiara Luce. Momente superbe de comuniune, spectacol si muzica.
Impreuna cu episcopul romano-catolic Bocskei Laszlo, un om foarte drag noua, la sfarsitul catehezei in romana.
Directorul general al formatiei GenRosso dupa un concert senzational :))))))
Vizitand gradina zoologica si acquariul din Madrid. Superb loc!
Duminica dimineata, la inceputul Sfintei Liturghi de pe Quatro Vientos impreuna cu Sfantul Parinte Papa Benedict al XVI lea.
Au fost si suisuri si coborasuri la aceasta Intalnire Mondiala, au fost momente in care am simtit intr-adevar ca nu mai pot si momente in care am primit multa lumina...dar mai mult decat atat am inteles ca sunt mandra de confesiunea mea, ca lupt sa imi mentin credinta mea, ca vreau sa construiesc o lume mai buna.
Intr-una din zile am nimerit in una din manifestarile destul de violente ce le-ati vazut voi, cu totii la tv. Ce am simtit? Ca Dumnezeu ma iubeste imens...ca stiu si cred in frumusetea acestei confesiuni...ca eu il iubesc pe Papa pentru ca este urmasul lui Petru, pentru ca este a mea si eu ii apartin...si dincolo de toate astea am simtit de asemenea o mare tristete...De ce tristete? Pentru ca ar trebui sa invatam sa respectam libertatea celuilalt...fiecare e liber sa creada in ce vrea.
In ultima zi ne-am indreptat cu totii spre acelasi loc. Este impresionant sa vezi atatia tineri, avand acelasi scop, aceeasi directie clara...mergand impreuna sa il caute pe Dumnezeu.
Seara ce am petrecut-o impreuna cu ceilalti 2 milioane si de participanti pe un aerodrom, Quatro Vientos. Era un moment de adoratie impreuna cu Sfantul Parinte.
Am inceput sa ma rog putin inainte sa inceapa furtuna violenta. Mie imi e frica de furtunile acestea, e ca o fobie. In acea seara in schimb nu a fost asa...nu m-am miscat din pozitia mea...m-am simtit inconjurata de o pace...incredibila...desi in jurul meu unii strigau, altii fugeau...asa am adormit si asa m-am trezit...sper sa raman asa macar pentru o perioada pentru ca imi era dor de aceasta stare de pace.
La sfarsitul adoratiei ne-a fost transmis: Papa este mandru de voi! :))) Si eu! pentru ca in alte conditii as fi fugit de mult de acolo. :))))
Iata cati eram:
Am vazut multe orase, am vizitat multe muzee, am vazut multe biserici...dar nu acesta este esentialul acestei intalniri ci faptul ca acum plec cu ceva frumos in sufletul meu...cu o lumina calda si cu pacea cea mult dorita.
Si...eh, da. Nu s-a terminat aici. De aici, incarcati de energia acestor zile, si cu un pic mai multa oboseala ne-am indreptat spre Padova (Italia), Monaco (Monaco:), Lourdes (Franta) si intr-un final Timisoara, Craiova, Rast, Bucuresti. in ultima parte s-a transformat in calatorie personala pentru a-mi revedea bunica draga, unchiul si matusa, verisorii, sora si prietenii mei dragi din tara.
In autocar, o a doua casa pentru multe zile :0)
Lourdes si frumoasele sale locuri...
Multumesc tuturor care mi-au daruit ocazia sa am aceasta experienta. si multumesc prietenilor mei dragi care au fost alaturi de mine...au transformat o calatorie intr-un pelerinaj plin de zambete.
mi-a daruit mereu pace interioara.
Primul loc de intalnire era inca in Italia, pentru ca eu fiind deja aici am preferat sa ma intalnesc cu grupul de tineri undeva pe drum, decat sa ma intorc in Romania doar pentru o zi. Orasul inceputului calatoriei mele era Peschiera del Garda. Nu stiam nimic despre acest oras inafara faptului ca era un oras turistic. Mie de obicei imi plac orasele medievale de aceea de fiecare data cand ajung in astfel de locuri mi se lipesc de suflet si acolo raman. Am ramas sincer fara cuvinte...superb oras. Asez aici o poza a lacului ce trece prin oras.
Dupa ce am plecat de la Roma insa am realizat un lucru fenomenal. Habar nu aveam unde sunt tinerii, nu aveam nr de telefon, persoana de contact...fain nu? Dar nu m-am nelinistit, aveam in compartiment un intreg continent...persoane din Franta, spania, Italia si eu din Romania asa ca am calatorit fara sa ma gandesc la asta. Ajunsa acolo dis de dimineata m-am dus direct a cea mai apropiata Biserica si acolo i-am gasit :))
Si astfel a inceput aventura. Tinerii catolici din Dieceza de Timisoara. Trei autocare pline de suflete dornice de a sarbatori impreuna cu alte milioane de tineri.
Am vizitat pe drum la dus:
Barcelona, cu strazile sale largi si primitoare. Parcul Guell ce priveste de sus intregul oras insotit in zori de zi de casute simpatice, creatiile lui Antonio Gaudi iar mai apoi marea :))) cu baita inclusa.
Vall d`Uixo, un oras mic plin de oameni mari unde am ramas cateva zile. Aici am fost impreuna pentru zilele in dieceza. M-au impresionat foarte mult acesti oameni. M-am simtit primita cu multa caldura. am vizitat orasul in lung si in lat, ne-am plimbat cu barca pe cel mai lung rau subteran navigabil din Europa, am cantat si dansat cu ei, am cunoscut voluntari deschisi si dornici sa ne faca sa ne simtim bine...si simt nevoia sa le MULTUMESC pentru asta! Un oras minunat!
Si inainte de toate m-am simtit inteleasa pana la lacrimi...(ale mele evident) de Asociatia Romanilor din Vall d`Uixo. Oamenii astia fac lucruri minunate acolo!
Valencia, cu superbele sale catedrale!
Dupa ce zilele in dieceza ne-am indreptat spre Madrid, punctul central al Intalnirii Mondiale de Tineret. Mie greu sa scriu, sa pun in cuvinte tot ce a trecut prin sufletul meu in acele zile. Poate asta mi-a ramas cel mai puternic in suflet: Esta es la juventud del Papa! Sentinelle di mattino!
Exact asa ma simt...am primit un drapel in mana, o flacara ce simt ca este mai mult decat necesar sa o pot duce mai departe.
In aceste zile am participat la cateheze, am vizitat orasul si atractiile sale, am participat la programele organizate pentru noi. Printre ele, ca incununare am reusit sa particip la 2 concerte GenRosso...si la spectacolul special pentru Chiara Luce. Momente superbe de comuniune, spectacol si muzica.
Au fost si suisuri si coborasuri la aceasta Intalnire Mondiala, au fost momente in care am simtit intr-adevar ca nu mai pot si momente in care am primit multa lumina...dar mai mult decat atat am inteles ca sunt mandra de confesiunea mea, ca lupt sa imi mentin credinta mea, ca vreau sa construiesc o lume mai buna.
Intr-una din zile am nimerit in una din manifestarile destul de violente ce le-ati vazut voi, cu totii la tv. Ce am simtit? Ca Dumnezeu ma iubeste imens...ca stiu si cred in frumusetea acestei confesiuni...ca eu il iubesc pe Papa pentru ca este urmasul lui Petru, pentru ca este a mea si eu ii apartin...si dincolo de toate astea am simtit de asemenea o mare tristete...De ce tristete? Pentru ca ar trebui sa invatam sa respectam libertatea celuilalt...fiecare e liber sa creada in ce vrea.
In ultima zi ne-am indreptat cu totii spre acelasi loc. Este impresionant sa vezi atatia tineri, avand acelasi scop, aceeasi directie clara...mergand impreuna sa il caute pe Dumnezeu.
Seara ce am petrecut-o impreuna cu ceilalti 2 milioane si de participanti pe un aerodrom, Quatro Vientos. Era un moment de adoratie impreuna cu Sfantul Parinte.
Am inceput sa ma rog putin inainte sa inceapa furtuna violenta. Mie imi e frica de furtunile acestea, e ca o fobie. In acea seara in schimb nu a fost asa...nu m-am miscat din pozitia mea...m-am simtit inconjurata de o pace...incredibila...desi in jurul meu unii strigau, altii fugeau...asa am adormit si asa m-am trezit...sper sa raman asa macar pentru o perioada pentru ca imi era dor de aceasta stare de pace.
La sfarsitul adoratiei ne-a fost transmis: Papa este mandru de voi! :))) Si eu! pentru ca in alte conditii as fi fugit de mult de acolo. :))))
Iata cati eram:
Am vazut multe orase, am vizitat multe muzee, am vazut multe biserici...dar nu acesta este esentialul acestei intalniri ci faptul ca acum plec cu ceva frumos in sufletul meu...cu o lumina calda si cu pacea cea mult dorita.
Si...eh, da. Nu s-a terminat aici. De aici, incarcati de energia acestor zile, si cu un pic mai multa oboseala ne-am indreptat spre Padova (Italia), Monaco (Monaco:), Lourdes (Franta) si intr-un final Timisoara, Craiova, Rast, Bucuresti. in ultima parte s-a transformat in calatorie personala pentru a-mi revedea bunica draga, unchiul si matusa, verisorii, sora si prietenii mei dragi din tara.
Lourdes si frumoasele sale locuri...
Multumesc tuturor care mi-au daruit ocazia sa am aceasta experienta. si multumesc prietenilor mei dragi care au fost alaturi de mine...au transformat o calatorie intr-un pelerinaj plin de zambete.
Si..uneori e mai usor sa zambesti..decat sa explici de ce esti suparat...
Azi postasem pe FB asta: Si..uneori e mai usor sa zambesti..decat sa explici de ce esti suparat... si am avut diferite reactii de la prietenii mei. Cineva ma intreba: dar oare asta nu inseamna sa te prefaci?
Buna intrebarea, trebuie sa recunosc. Eu consider ca tacerea este lipsa totala de zgomot. Spune multe sar si putine in acelasi timp, nu-i asa? Raspunsul meu ar fi ca e destul sa te pui pe `ignore`si atunci cand esti din nou singur cu gandurile tale sa faci o ordine generala. Intotdeauna am considerat ca e mai bine sa zambesti decat sa faci sa se prabuseasca si universul celuilalt odata cu preocuparile tale.
Tocmai de aceea nu am mai scris de mult. Vroiam sa reduc tot zgomotul din mine pentru a ajunge la tacere. E mult prea greu, recunosc dar foarte practic cand esti atacata de ganduri, sentimente, dorinte.
E un fel de terapie pentru mine sau cel putin in asta s-a transformat. In a nu trai pentru a putea trai mai departe zi dupa zi.
Problema este ca mie dor, mult prea dor sa traiesc. zgomotul a spart tacerea pentru care am muncit atata si am simtit brusc dorinta de a reincepe sa scriu si sa scriu despre mine, sa creez poezia vietii mele de fiecare zi.
Asadar ma opresc aici pentru a face acest legamant. Acel legamant ce te face sa te intorci in tine si iti spune ca trebuie sa existi.
Voi cum faceti cand sunteti suparati, preocupati, tristi?
Buna intrebarea, trebuie sa recunosc. Eu consider ca tacerea este lipsa totala de zgomot. Spune multe sar si putine in acelasi timp, nu-i asa? Raspunsul meu ar fi ca e destul sa te pui pe `ignore`si atunci cand esti din nou singur cu gandurile tale sa faci o ordine generala. Intotdeauna am considerat ca e mai bine sa zambesti decat sa faci sa se prabuseasca si universul celuilalt odata cu preocuparile tale.
Tocmai de aceea nu am mai scris de mult. Vroiam sa reduc tot zgomotul din mine pentru a ajunge la tacere. E mult prea greu, recunosc dar foarte practic cand esti atacata de ganduri, sentimente, dorinte.
E un fel de terapie pentru mine sau cel putin in asta s-a transformat. In a nu trai pentru a putea trai mai departe zi dupa zi.
Problema este ca mie dor, mult prea dor sa traiesc. zgomotul a spart tacerea pentru care am muncit atata si am simtit brusc dorinta de a reincepe sa scriu si sa scriu despre mine, sa creez poezia vietii mele de fiecare zi.
Asadar ma opresc aici pentru a face acest legamant. Acel legamant ce te face sa te intorci in tine si iti spune ca trebuie sa existi.
Voi cum faceti cand sunteti suparati, preocupati, tristi?
vineri, 7 octombrie 2011
Fac promisiune oficiala ca am sa incep sa scriu.
Da, stiu, nu am mai scris de mult timp. Fac promisiune oficiala ca am sa incep sa scriu.
Nu am mai scris pentru ca am preferat sa ma trec pe tacere, uneori e mai bine asa. E mai bine sa las cutia Pandorei a sufletului meu inchisa, ferecata pentru a nu lasa avalansa de ganduri sa atace fiecare sentiment, fiecare gest, fiecare rasuflare.
Am ajuns la concluzia ca e timpul sa reincep, pentru ca e bine sa le las sa iasa decat sa se inghesuie acolo. Mai rau, acuma au iscat si rascoale. Ar fi fost bine sa stea acolo cuminti, dragele mele ganduri...dar se pare ca le arde de rascoala.
Nu am mai scris pentru ca am preferat sa ma trec pe tacere, uneori e mai bine asa. E mai bine sa las cutia Pandorei a sufletului meu inchisa, ferecata pentru a nu lasa avalansa de ganduri sa atace fiecare sentiment, fiecare gest, fiecare rasuflare.
Am ajuns la concluzia ca e timpul sa reincep, pentru ca e bine sa le las sa iasa decat sa se inghesuie acolo. Mai rau, acuma au iscat si rascoale. Ar fi fost bine sa stea acolo cuminti, dragele mele ganduri...dar se pare ca le arde de rascoala.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)