marți, 23 septembrie 2008

Nebunie...

Ce lucru nesabuit ai putut, Doamne sa oferi omului…
O inima care nu-l asculta
Care plânge, se tânguie si sufera

Si nici nu stii de ce.
Si daca cumva vede un rasarit de soare înecat în mare

Se cutremura atât de tare
Încât nu stii cum sa faci sa o tii acolo, în piept, sa nu plece.
Of, si daca mai si reusesti sa-i oferi o bucurie,
doar doar de te-ar lasa în pace,
alearga, zburda si bate atât de tare...
Ce ma fac eu, Doamne cu aceasta inima naravasa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu