Elibereaza-mi sufletul din închisoare...
De dupa gratiile sale eu strig cu disperare.
Întind mâna printre ele si ma lupt.
Astept, ma zbat si ma vaiet.
Unde sunt oare?
Unde m-ai lasat fara sa Te întorci înapoi?
Stau în asteptare, mi se pare ca Te vad, Dar nu, E doar umbra Ta!
Odata, te puteam privi în fata,
Ne puteam juca împreuna,
Dar acum, singura mea solutie este sa fug,
Si zilnic fug.
Uneori am impresia ca nu mai sunt gratii în fata mea.
Ma grabesc sa fug, sa scap de ele.
Dar e doar un miraj.
Strajerii sunt tot acolo si ma lovesc de gratiile grele, dure si umede.
As fi vrut sa ies, sa privesc Soarele,
Sa-mi scald ochii în albastrul cerului curat,
Sa contopesc cu verdele naturii,
Dar acum, nimic nu mai e posibil.
06 octombrie 2006
06 octombrie 2006
Eliberarea se produce direct proportinonal cu disponibilitatea noastra de a face voia Lui...
RăspundețiȘtergereDar strigatul e bun...
Bun e si raspunsul...:)
total de acord...e un lucru ce il descopar zi de zi si mi se pare fenomenal in acelasi timp...mi se da libertatea de a alege binele sau raul...fara a ma stopa si iubesc ca Dumnezeu im da aceasta libertate pentru ca de fiecare data cand gresesc ma intorc la El cu o noua imensa recunostiinta si cu siguranta ca numai El imi poate fi singurul meu bine...multumesc mult pt comentariu...
RăspundețiȘtergere