Cobor din tramvai la obisnuita ora...cand inca e seara desi pentru cei mai multi e noapte. Inca o zi se stinge in spatele meu. Ca la declansarea unui buton, in momentul in care pasesc pe asfaltul plin de caldura ma napadesc ganduri blestemate...la inceput unul cate unul ca dupa cateva secunde sa se bata ca furnicile pe intrarea in musuroi. Oftez...O iau inca odata de la inceput...de ce, cum, cand, oare...miile mele intrebari. Imi aprind o tigare inainte sa trec strada...mi-as dori sa arda totul odata cu ea, ganduri, dureri, intrebari, raspunsuri. Sa le scutur dupa focul le mistuie si sa sting tigarea victorioasa dupa aceea.
As fii in stare si sa le schimb...o tigare din foi, aromata pentru miile de intrebari...una cu flitru lung pentru raspunsuri, un trabuc pufait de placere pentru tot ce imi raneste sufletul...
Eh...ar fii prea bine...
Ma intrerupe de la gandul asta un alt gand...oare de ce trebuie sa ne justificam in fata celorlati existenta, visele, suferintele...de ce e mereu necesar sa justifici durerea ce iti trece prin inima ca o sageata a dreptatii, de ce trebuie sa avem un motiv al durerii, si nu numai simpla existenta a unui sentiment de durere sa fie catalogata in mii de moduri numai ca sa se poate face inteleasa de oamenii insasi...
doar asa ca idee...
voi, ce credeti?
Interesant si foarte adevarat ceea ce zici tu aici, uneori mi-ar place si mie sa se spulbere toate grijile ca fumul de tigara, desi nu fumez.
RăspundețiȘtergereAr trebui sa renunti la fumat. Ce parere trebuie sa aiba Iisus despre asta?
RăspundețiȘtergere