Iluzia fericirii

Ce amuzanta mai e si viata asta..Iti da o palma, iti mai da o palma si inca una si apoi te mangaie folosindu-se de instrumentele cele mai ascutite pentru a taia durerea din suflet si pentru a-i face loc unei raze de soare. Mult mai tarziu cand ai impresia ca lumea iti apartine, hatz, din nou te adanceste si te lasa cu ochiii umeziti de dorul vederii razei de soare...

Uneori stau sa ma intreb daca Dumnezeu mi-a intors fata sau e acolo, undeva, lasandu-ma sa fac ce vreau si asteapta sa strig...

Imi vine uneori sa-L intreb:  Daca eu nu te impiedic sa ceruiesti, tu de ce nu ma lasi sa lumesc? Ma usuc de dor de viata la poarta Ta si nu pot sincer sa inteleg de ce iti place muzica tangurii mele...

Recunosc ca uneori ma declar invinsa in fata vietii, a sirului ei nestins si dezamagita realizez ca timpul ma depaseste lasandu-ma strivita de nemarginitul bunului Dumnezeu, nesocotind flacara ce-si face jocul in mine.

Am ajuns la o concluzie finala, in cautarea fericirii atat de de mult tanjite: trecutul, prezentul si viitorul sunt concentrate intr-un singur punct, intr-un prezent neintrerupt ce te lasa sa visezi liber la iluzia fericirii.

sunt trista...

Imi vine sa urlu, nu mai pot...

De multe ori m-am intrebat, si inca ma intreb ce ne-o placea noua sa ascundem suferinta si framantarile in spatele singurului fir de soare ce exista in viata noastra. Eu sincer asta fac si simt ca am obosit sa ma mai mint, sa sufar ca o oarba, sa-mi ascund sentimentele de mine....Sunt trista, foarte trista...

Sunt trista pentru ca refuz sa realizez ca sunt o ratata, ca am obosit sa mai lupt si ca ma duc incet, incet la fund.

sunt trista pentru ca nu vreau sa realizez ca zilele astea m-am gandit serios cum sa dispar de pe aceasta lume si sunt prea lasa sa o fac...

sunt trista ca nu reusesc sa imi gasesc un loc al meu si oriunde merg, inclusiv in familie, nu reusesc sa imi gasesc pacea si linistea....

sunt trista ca ma las ranita de fiecare cuvant, de fiecare gest, de fiecare fapta si sunt si mai trista ca uneori las sa se si vada asta cersind atentie...

sunt trista ca am ajuns la o varsta la care trebuie inca sa stau cu parintii dintr-o greseala prosteasca...

credeam ca sunt trista pentru ca cineva m-a zis indirect ca sunt inutila...desi acum reusesc sa inteleg ca asa e...

sunt trista pentru de cativa ani...e intuneric in jurul meu...si eu refuz sa inteleg ca e posibil sa ma fi parasit de tot si sa trebuiasca sa traiesc o viata intreaga mereu acolo, in bezna, scrasnind peretii dupa nenorocita aia de speranta ce refuza sa mai apara...

sunt trista pentru ....

am obosit, atata tot....