Fluturii albaştri ai nopţii mi-au trezit simtirea...II simt aproape in continua lor cautare a fericirii. Acea fericire în care ne atingem doar sufletele de teama sa nu cumva sa risipim praful de pe aripile abia nascute la lumina soarelui din aceeasi zi.
Soapte printre fluturi
Dureri intunecate,
Restranse,
inghitite de singuratate.
Fluturi de hartie,
se astern pe langa mine.
Zborul lor în vis m-apasa!
Oare de ce nu ma lasa...
Sa traiesc, sa zburd ca ei...
Sa am o zi si atat in viata.
Dar acum, invat fluturii sa zboare,
sa ma scoata din visare,
pentru ca zborul lor, în vis, ma doare,
mult prea tare.
Fluturi mari din departare,
imi soptesc cu intristare:
Noi, acum, zburam spre mare!
Si ii las...ce rost mai are,
sa plang, sa sufar ...
cand in intinsa mea cautare...
am lasat fluturii sa zboare.
Spui ca ai absolvit teologie, dar am cautat pe blogul tau si nici macar o singura data nu este scris numele Iisus Hristos.
RăspundețiȘtergerenu "spun", ci chiar am absolvit teologie. Toate poeziile de pe acest blog sunt inchinate Lui (Lui=Isus Cristos) pentru ca este si va ramane pentru totdeauna singurul punct sigur din viata mea, singurul tel sigur...dar se vede ca nu ai citit decat ultima poezie si ultimele postari care imi sunt si ele la fel de dragi pentru ca noaptea sufletului e la fel de importanta ca momentele de extrema bucurie in prezenta Lui.
RăspundețiȘtergere