Ganduri in noapte

In seara asta, iesind pe terasa sa fumez ultima tigara inainte de culcare mi s-a parut ca aud greierasii cantand. Nu erau cu siguranta, ci poate o alarma in departare...dar gandul m-a facut sa zambesc. Nu am mai auzit de mult greieri, nu am mai simtit de mult mirosul de iarba uda, nu am mai ascultat de mult ploaia...dar macar pot asculta orasul. E un sentiment unic sa poti iesi pe balcon, in mijlocul noptii cand mii de ganduri te framanta incet, dar sigur si sa te opresti, sa iti impui calvarului tau sa taca pentru o clipa si sa asculti orasul, cu freamatul lui adormit, cu oameni care pleaca, care vin in tacere.

Astazi am avut vizita medicala la bazinul la care merg sa fac gimnastica in apa si m-a frapat o fraza spusa de doctorita ce conducea vizita. Printre alte intrebari despre situatia mea medicala, la sfarsitul vizitei, m-a intrebat de ce m-am ingrasat atat de mult. Cum eram deja la usa, i-am zambit si ca sa ma limitez la un singur cuvant i-am spus: depresie. Ea m-a intrebat daca am tratat-o, evident raspunsul a fost nu iar cand eram gata sa ies imi zice: Iti recomand sa zambesti, acum ai un loc de munca, nu mai trebuie sa fii in depresie. Am iesit razand...Oamenii cand nu stiu sa isi explice un lucru, o situatie, gasesc o solutie de urgenta, inventeaza situatii doar pentru a linisti persoana ce o au in fata. Ii apreciez gestul...dar nu asta e motivul depresiei mele...e ceva mult mai complicat, mult mai dureros si nu e nici pe departe lipsa unui loc de munca.

Uneori e bine ca oamenii sa nu te cunoasca. Nu e necesar sa te vada prin problemele, conflictele, intrebarile, suferintele si greutatile tale. E mai simplu, mai uman.

Revin la ideea unui precedent post...E mai bine sa zambesti...problemele tale oricum raman ale tale.