Am o veste minunata...o veste ce pentru mine inseamna inca un pas spre o noua viata, o noua renastere...
Ieri am primit DA-ul pentru operatie, dupa ce mi-au vazut toate analizele. Stiu, pare o nebunie dar e cea mai frumoasa veste pe care am prmit-o in ultimii doi ani.
Daca parcursul meu spre aceasta operatie ar trebui sa se numeasca intr-un fel...l-as numi..Libertatea de a alege...A te elibera prevede o forma de sclavie precedenta, sclavie ce nu trebuie sa fie neaparat fizica dar este cu siguranta psihologica, in cazul meu din pacate ambele. Sclavia fizica a unui 'corp, care cu timpul se deformeaza, si in mod incredibil, cu timpul ti se pare aproape normal si...uneori chiar si frumos. Sclavie psihologica a unui sufletel, care de cele mai multe ori, decide sa aiba ca si solegi de celula sentimentele. "Libertatea de a alege" se transforma la un moment da in necesitatea de a alege: trebuie sa aleg....dar ce?!?
Cred ca fiecaruia dintre voi i-a fost macar o data cerut sa aleaga de care parte sta. e clar ca fiecare operatie este un risc, uneori se poate muri si in timpul unei banale operatii de apendicita, iar Bypass-ul gastric nu este deloc o operatie ce se poate integra intre cele simple. Dar si sa ramanem obezi este un risc, chiar foarte mult as putea spune. Decizia nu e deloc usoara, dar un lucru este sigur, eu nu ma consider egoista, cred ca acest lucru il fac inainte de toate pentru mine, dar si pentru cei care imi sunt in jur. Pentru viitorul meu logodnic, pentru viitorii mei copii. Decizia mea am luat-o dupa o atenta reflectie si nu imi voi schimba decizia.
CONCRET: prima saptamana dupa Sfintele Pasti voi avea intalnirea cu chirurgul...si impreuna vom fixa data operatiei.
vineri, 30 martie 2012
vineri, 9 martie 2012
Astazi aleg tacerea
Astazi, sunt obosita, foarte obosita si aleg tacerea...este cea mai buna prietena a mea...dar si cel mai dur dusman...dar nu am puterea nici sa vorbesc, nici sa visez si nici sa ma ridic si sa spun ca sunt...prefer sa tac...folosind termeni mai tehnici, telefonul mobil cand il pui la incarcat deja inchis se incarca mult mai repede...deci, astazi sunt la incarcat...
marți, 28 februarie 2012
Buna dragi prieteni!
In ultima vreme m-am lasat furata de lumea din online si de noi prietenii ce imi daruiesc multa lumina si am cam uitat de mine si de lumea mea. Am atatea sentimente contradictorii incat niciodata nu stiu cum sa ma comport, sa mi le gestionez. E periculoasa trezirea mea la realitate pentru ca imi vine sa dau afara toata aceasta lume ce a fost in mine pana acum. Trebuie pe langa faptul de a incepe sa traiesc pentru mine, sa invat sa imi temperez sentimentele.E o mica lupta ce face mai rau persoanei care o duce si nimanui din jurul sau. Ramai singur cu tine.
Pentru azi nu mai zic nimic...va asez aici un cantec de care eu m-am indragostit...vb de mine...simt ca vorbeste de mine. Am sa postez si traducerea...
In ultima vreme m-am lasat furata de lumea din online si de noi prietenii ce imi daruiesc multa lumina si am cam uitat de mine si de lumea mea. Am atatea sentimente contradictorii incat niciodata nu stiu cum sa ma comport, sa mi le gestionez. E periculoasa trezirea mea la realitate pentru ca imi vine sa dau afara toata aceasta lume ce a fost in mine pana acum. Trebuie pe langa faptul de a incepe sa traiesc pentru mine, sa invat sa imi temperez sentimentele.E o mica lupta ce face mai rau persoanei care o duce si nimanui din jurul sau. Ramai singur cu tine.
Pentru azi nu mai zic nimic...va asez aici un cantec de care eu m-am indragostit...vb de mine...simt ca vorbeste de mine. Am sa postez si traducerea...
La Notte": NoapteaNu este de ajuns o raza de soare pe un cer albastru ca marea
pentru ca durerea ce o port, creste si creste
Se opreste in genunchii mei ce tremura si eu stiu de ce
Fuga nu se opreste si el nu mai vrea sa se opreasca
pentru ca e o durere ce creste, ce creste
Acum stomacul, ficatul si desi ma prefac stiu ca e
Iar cand soseste noaptea si raman singura cu mine
Mintea pleaca in cautarea "de ce-urilor" sale
Nici invingatori, nici invinsi, doar distrusi pe jumatate
Viata ne poate indeparta, dragostea va continua sa existe
Stomacul a rezistat, chiar daca nu vrea sa manance
Dar este durerea ce urca, urca
Ajunge la inima si vrea sa o loveasca mai puternic decat mine
Merge inainte in lupta sa, si ea tot ce a mai ramas din mine
Si intr-o clipa explodeaza si durerea de cap ma distruge
Ar vrea un raspuns, dar in fond un raspuns nu exista
Sarea coboara din ochi, soarele unde este
pentru ca durerea ce o port, creste si creste
Se opreste in genunchii mei ce tremura si eu stiu de ce
Fuga nu se opreste si el nu mai vrea sa se opreasca
pentru ca e o durere ce creste, ce creste
Acum stomacul, ficatul si desi ma prefac stiu ca e
Iar cand soseste noaptea si raman singura cu mine
Mintea pleaca in cautarea "de ce-urilor" sale
Nici invingatori, nici invinsi, doar distrusi pe jumatate
Viata ne poate indeparta, dragostea va continua sa existe
Stomacul a rezistat, chiar daca nu vrea sa manance
Dar este durerea ce urca, urca
Ajunge la inima si vrea sa o loveasca mai puternic decat mine
Merge inainte in lupta sa, si ea tot ce a mai ramas din mine
Si intr-o clipa explodeaza si durerea de cap ma distruge
Ar vrea un raspuns, dar in fond un raspuns nu exista
Sarea coboara din ochi, soarele unde este
In timp ce durerea pe foaie e asezata langa mine
Iar cuvintele in aer sunt cuvinte pe jumatate
Dar acestea sunt deja scrise iar timpul nu va trece
Iar cuvintele in aer sunt cuvinte pe jumatate
Dar acestea sunt deja scrise iar timpul nu va trece
Dar cand soseste noaptea si raman singura cu mine
Mintea pleaca in cautarea "de ce-urilor" sale
Nici invingatori, nici invinsi, doar distrusi pe jumatate
Viata ne poate indeparta, dragostea va continua sa existe
Dar cand soseste noaptea si raman singura cu mine
Mintea pleaca in cautarea "de ce-urilor" sale
Nici invingatori, nici invinsi, doar distrusi pe jumatate
Viata ne poate indeparta, dragostea va continua sa existe
Mintea pleaca in cautarea "de ce-urilor" sale
Nici invingatori, nici invinsi, doar distrusi pe jumatate
Viata ne poate indeparta, dragostea va continua sa existe
Dar cand soseste noaptea si raman singura cu mine
Mintea pleaca in cautarea "de ce-urilor" sale
Nici invingatori, nici invinsi, doar distrusi pe jumatate
Viata ne poate indeparta, dragostea va continua sa existe
Va continua
Va continua
luni, 20 februarie 2012
Chirurgia Bariatrica ...un vis, un refuz, o nebunie sau o sansa la viata?
Tananam...m-am intors. De data asta cu una din solutiile eficiente in lupta noastra cu obezitatea. Solutii...mm as putea mai degraba sa o numesc o ultima sansa.
Am ales sa scriu despre asta astazi pentru ca una dintre voi m-a intrebat ce fac eu in concret, in privinta asta. Eu lupt de mult cu obezitatea, de cand eram mica. Am reusit sa o tin sub control datorita sportului, activitatii fizice continue. In momentul cand am incetat au inceput experimentele, internarile in spitale, umilintele de pe coridoarele de la endocrinologie, pastilele miraculoase, prafuri ciudate, terapii ingenioase, vizite particulare la tot felul de nutritioniste.
Nimic, am esuat. Si de fiecare data, ea, mancarea imi daruia mangaierea necesara sa trec peste. Imi aduc si acum aminte un episod ce m-a ranit enorm. Mergeam la nutrionista aia....nu dau nume....renumita, ultra cunoscuta la Timisoara. Aveam inima cat un purice. Stiam deja de multa vreme ca mananc pe baza emotionala si ma temeam de....ea si de mine. Sa nu ma jigneasca, sa nu ma faca sa ma simt ca ultima persoana de pe lume. Ei bine ...asa a fost...si surazand imi zice ..."stii, tu mananci pe baza emotionala. Metabolismul tau e blocat...nu ai arderi, aproape deloc. Chiar daca vei reusi VREODATA sa slabesti, la fiecare dezamagire te vei reintoarce. Unica solutie pentru tine este chirurgia bariatrica. "
Am iesit plangand...m-am oprit intr-un restaurant si mancand plangeam. Imi suna numai acel VREODATA in minte. Aveam impresia ca trebuie sa ma duc sa imi sap groapa undeva in mijlocul Timisorii si sa ma pregatesc sa zac. Vestita nutritionista mi=a asezat piatra de mormant asupra capului.
Au trecut aproape 3 ani de atunci, 3 ani in care am trait in letargie. Am renuntat sa mai exist, m-am anulat. Doar acum...ultima sa propozitie a inceput sa iasa la lumina: "Unica solutie pentru tine este chirurgia bariatrica. "
De o luna am inceput sa imi fac toate analizele radiografiile (...chiar azi am una). Am intalnit oameni extraordinari care ma ajuta zi de zi sa ma indrept spre fericire, spre o viata minunata, in sfarsit a mea. Sunt in lista pentru a face un BYPASS GASTRIC si sunt extrem de fericita dar am si mult frici...dar astea in alt post :)))
Va redau aici o explicatie:
Am ales sa scriu despre asta astazi pentru ca una dintre voi m-a intrebat ce fac eu in concret, in privinta asta. Eu lupt de mult cu obezitatea, de cand eram mica. Am reusit sa o tin sub control datorita sportului, activitatii fizice continue. In momentul cand am incetat au inceput experimentele, internarile in spitale, umilintele de pe coridoarele de la endocrinologie, pastilele miraculoase, prafuri ciudate, terapii ingenioase, vizite particulare la tot felul de nutritioniste.
Nimic, am esuat. Si de fiecare data, ea, mancarea imi daruia mangaierea necesara sa trec peste. Imi aduc si acum aminte un episod ce m-a ranit enorm. Mergeam la nutrionista aia....nu dau nume....renumita, ultra cunoscuta la Timisoara. Aveam inima cat un purice. Stiam deja de multa vreme ca mananc pe baza emotionala si ma temeam de....ea si de mine. Sa nu ma jigneasca, sa nu ma faca sa ma simt ca ultima persoana de pe lume. Ei bine ...asa a fost...si surazand imi zice ..."stii, tu mananci pe baza emotionala. Metabolismul tau e blocat...nu ai arderi, aproape deloc. Chiar daca vei reusi VREODATA sa slabesti, la fiecare dezamagire te vei reintoarce. Unica solutie pentru tine este chirurgia bariatrica. "
Am iesit plangand...m-am oprit intr-un restaurant si mancand plangeam. Imi suna numai acel VREODATA in minte. Aveam impresia ca trebuie sa ma duc sa imi sap groapa undeva in mijlocul Timisorii si sa ma pregatesc sa zac. Vestita nutritionista mi=a asezat piatra de mormant asupra capului.
Au trecut aproape 3 ani de atunci, 3 ani in care am trait in letargie. Am renuntat sa mai exist, m-am anulat. Doar acum...ultima sa propozitie a inceput sa iasa la lumina: "Unica solutie pentru tine este chirurgia bariatrica. "
De o luna am inceput sa imi fac toate analizele radiografiile (...chiar azi am una). Am intalnit oameni extraordinari care ma ajuta zi de zi sa ma indrept spre fericire, spre o viata minunata, in sfarsit a mea. Sunt in lista pentru a face un BYPASS GASTRIC si sunt extrem de fericita dar am si mult frici...dar astea in alt post :)))
Va redau aici o explicatie:
Ideea utilizarii unui procedeu de reductie gastrica pentru tratamentul obezitatii a rezultat din observarea scaderii ponderale la bolnavii gastrectomizati dupa procedeul Billroth II (rezectie gastrica cu gastro-entero-anastomoza).
Prima interventie de bypass gastric pentru obezitate a fost raportata in anul 1967 (29). De atunci s-au propus multiple variante fata de tehnica originala a lui Masson.
Indiferent de varianta, principiul bypass-ul gastric consta in excluderea din circuitul alimentar a unei portiuni din stomac, cu anastomoza segmentului gastric restant in circuitul digestiv.
joi, 16 februarie 2012
Obezitate si Faliment...dieta, pastile miraculoase, tehnici experimentale
Iata-ma...stiu, nu ma certati dar am spus ca nu am sa revin chiar in fiecare zi. Astazi am avut o zi...interesanta. De sambata nu mai reusesc sa dorm pentru ca batrana pentru care muncesc a cazut, si urla noapte de noapte. 15 ore in 4 zile...dormite...un nou record.
Dar nu asta vroiam sa spun. Azi as vrea sa vorbesc despre...Faliment! Falimentul dietelor, pastilelor minune, a exercitiilor cu aparate miraculoase...
Unii reusesc sa vada acest moment al falimentului ca un moment pozitiv, ca un "dragul meu faliment, multumesc ca mi-ai deschis ochii". Dar majoritatea dintre noi, trebuie sa recunoastem, citim aceste cuvinte cu un gol imens in suflet, mai ales daca acest moment a fost precedat de mii si mii de propuneri bune, de starturi corecte si poate si mai rau de rezultate bune. In ultimul caz apare si rusinea, sentiment ce apare la oricine a ajuns la faliment...si numai Dumnezeu stie de cate ori am incercat aceasta rusine. Cine ramane in urma in acest proces, sa ii zicem asa ...de insanatosire...sa nu se mai poata ridica si sa nu se mai simta gata sa combata impotriva acestei minunate boli pentru care suferim cu totii.
Si ajunsi la acest punct ajungem sa apelam la diete absurde, la vanatoare de diete miraculoase in reviste, la noi tehnici experimentale, la pastile miraculoase ce inseala prin publicitatea facuta, aparand peste tot: in televiziune, pe internet, pe paginile revistelor, oriunde ne cad ochii. Intr-un final ajungem sa credem si sa ne gandim: “Ajunge doar sa cumpar aia...Ajung doar acele ‘pastile’ ce costa....200 de lei si voi pierde 17 kg pe luna.... (si credeti-ma ca as da extrem de multe nume....dar mai bine ma abtin...)
Dar cate persoane or mai fi inafara de mine care pot afirma, acum, odata cu mine ca au fost trasi in teapa? Cati pot afirma ca s-au aruncat in necunoscut in speranta unei asa zise "minuni"?
Si falimentul unde este? In acea fraza, scrisa cu litere de o schioapa, scrisa pe cutiile de medicamente. Ce scrie? Sa zicem pe scurt asa...daca nu se conduce o viata sanatoasa, cu un regim alimentar corect imbinat cu activitate fizica, RAMANEM MEREU LA FEL! Nu folosesc la nimic!
Desi eu zic in schimb ca folosesc! Servesc la a te umili si mai mult decat esti, sa ne convingem ca ne aflam in fata altui faliment, chiar cand eram siguri ca am gasit luminita de la capatul tunelului.
Oricum pentru noi, falimentul este un lucru cunoscut, e destul sa ma gandesc de fiecare data la acea luna de alimentatie perfecta ca mai apoi sa cedez intr-o singura zi si sa distrug totul. Si ca de obicei, in loc sa zic " Amin, a fost doar o data" ma declar invinsa si zic...daca s-a intamplat, ce rost mai are sa o iau de la capat. Si acea greseala, acel singur moment, acea zi nenorocita de alimentatie incorecta se transforma in luni intregi de mancat necontrolat. Nu exista cai de mijloc.
Nu credem/cred in cai de mijloc si NU MA IERT! Pentru un unic episod de cate ori m-am condamnat si m-am indreptat de ce trebuie sa mai lupt? Oricum acum am cedat, pot sa mananc intreaga lume: batalia ce am pierdut-o de fapt a influentat intregul meu razboi.
Imi permit sa vorbesc la plural, pentru ca STIU ca gandim cu totii asa. Fugim de realitate, pentru ca doare, la naiba, doare. Si din nou sositi la acest punct, daruind mancare corpului, ajungem sa alimentam temerile, nesigurantele si durerile noastre.
Precizez ca sunt lucruri pe care eu le-am trait si le traiesc. Nu vreau sa arunc vina asupra nimanui. Sunt senzatiile si trairile mele personale...ale mele si ale prietenilor mei.
Dar nu vreau sa termin acest post negativ. Nu poti constrange pe nimeni sa creada in viata, il poti doar iubi si poti doar sa fii langa el, acolo, in imediata apropiere. Si am multe persoane care stau in asteptare...acum, cand incep, incet sa deschid ochii si sa recunosc nu in fata lumii...nu ma mai intereseaza ce gandeste lumea...ci in FATA MEA...ca pentru mine exista si o a doua posibilitate, si a treia, si a patra si multe altele. Si ca ACUM e momentul sa recunosc ca am gresit, ca am ajuns la faliment ci ca doar ACUM ma pot ierta...chiar daca inca ma iubesc prea putin pentru a o face...
Voi repeta de fiecare data, asta...NU ESTI SINGUR!
Dar nu asta vroiam sa spun. Azi as vrea sa vorbesc despre...Faliment! Falimentul dietelor, pastilelor minune, a exercitiilor cu aparate miraculoase...
Unii reusesc sa vada acest moment al falimentului ca un moment pozitiv, ca un "dragul meu faliment, multumesc ca mi-ai deschis ochii". Dar majoritatea dintre noi, trebuie sa recunoastem, citim aceste cuvinte cu un gol imens in suflet, mai ales daca acest moment a fost precedat de mii si mii de propuneri bune, de starturi corecte si poate si mai rau de rezultate bune. In ultimul caz apare si rusinea, sentiment ce apare la oricine a ajuns la faliment...si numai Dumnezeu stie de cate ori am incercat aceasta rusine. Cine ramane in urma in acest proces, sa ii zicem asa ...de insanatosire...sa nu se mai poata ridica si sa nu se mai simta gata sa combata impotriva acestei minunate boli pentru care suferim cu totii.
Si ajunsi la acest punct ajungem sa apelam la diete absurde, la vanatoare de diete miraculoase in reviste, la noi tehnici experimentale, la pastile miraculoase ce inseala prin publicitatea facuta, aparand peste tot: in televiziune, pe internet, pe paginile revistelor, oriunde ne cad ochii. Intr-un final ajungem sa credem si sa ne gandim: “Ajunge doar sa cumpar aia...Ajung doar acele ‘pastile’ ce costa....200 de lei si voi pierde 17 kg pe luna.... (si credeti-ma ca as da extrem de multe nume....dar mai bine ma abtin...)
Dar cate persoane or mai fi inafara de mine care pot afirma, acum, odata cu mine ca au fost trasi in teapa? Cati pot afirma ca s-au aruncat in necunoscut in speranta unei asa zise "minuni"?
Si falimentul unde este? In acea fraza, scrisa cu litere de o schioapa, scrisa pe cutiile de medicamente. Ce scrie? Sa zicem pe scurt asa...daca nu se conduce o viata sanatoasa, cu un regim alimentar corect imbinat cu activitate fizica, RAMANEM MEREU LA FEL! Nu folosesc la nimic!
Desi eu zic in schimb ca folosesc! Servesc la a te umili si mai mult decat esti, sa ne convingem ca ne aflam in fata altui faliment, chiar cand eram siguri ca am gasit luminita de la capatul tunelului.
Oricum pentru noi, falimentul este un lucru cunoscut, e destul sa ma gandesc de fiecare data la acea luna de alimentatie perfecta ca mai apoi sa cedez intr-o singura zi si sa distrug totul. Si ca de obicei, in loc sa zic " Amin, a fost doar o data" ma declar invinsa si zic...daca s-a intamplat, ce rost mai are sa o iau de la capat. Si acea greseala, acel singur moment, acea zi nenorocita de alimentatie incorecta se transforma in luni intregi de mancat necontrolat. Nu exista cai de mijloc.
Nu credem/cred in cai de mijloc si NU MA IERT! Pentru un unic episod de cate ori m-am condamnat si m-am indreptat de ce trebuie sa mai lupt? Oricum acum am cedat, pot sa mananc intreaga lume: batalia ce am pierdut-o de fapt a influentat intregul meu razboi.
Imi permit sa vorbesc la plural, pentru ca STIU ca gandim cu totii asa. Fugim de realitate, pentru ca doare, la naiba, doare. Si din nou sositi la acest punct, daruind mancare corpului, ajungem sa alimentam temerile, nesigurantele si durerile noastre.
Precizez ca sunt lucruri pe care eu le-am trait si le traiesc. Nu vreau sa arunc vina asupra nimanui. Sunt senzatiile si trairile mele personale...ale mele si ale prietenilor mei.
Dar nu vreau sa termin acest post negativ. Nu poti constrange pe nimeni sa creada in viata, il poti doar iubi si poti doar sa fii langa el, acolo, in imediata apropiere. Si am multe persoane care stau in asteptare...acum, cand incep, incet sa deschid ochii si sa recunosc nu in fata lumii...nu ma mai intereseaza ce gandeste lumea...ci in FATA MEA...ca pentru mine exista si o a doua posibilitate, si a treia, si a patra si multe altele. Si ca ACUM e momentul sa recunosc ca am gresit, ca am ajuns la faliment ci ca doar ACUM ma pot ierta...chiar daca inca ma iubesc prea putin pentru a o face...
Voi repeta de fiecare data, asta...NU ESTI SINGUR!
luni, 13 februarie 2012
Carpe Diem: Sunt gata sa ucid obezitatea si sa imi salvez viat...
Carpe Diem: Sunt gata sa ucid obezitatea si sa imi salvez viat...: In seara asta m-am hotarat sa ma reintorc in blog. Poate reusesc sa imi fac obicei sa ma opresc in fiecare zi...hhehehe ce vise. Gata, sa...
Sunt gata sa ucid obezitatea si sa imi salvez viata?
In seara asta m-am hotarat sa ma reintorc in blog. Poate reusesc sa imi fac obicei sa ma opresc in fiecare zi...hhehehe ce vise.
Gata, sa arunc pe hartie, (pardon pe pixeli) ce mi-a trecut prin cap azi. De cateva zile ma chinuie o fraza, ca un greier ce isi repeta cantecul...dupa un timp ma obisnuiesc cu ea, dar uneori reuseste sa ma faca sa ma simt ciudat.
“Dar vreau sa imi salvez viata?”: pentru ca totul este cuprins in fraza asta. Sunt gata sa ucid obezitatea si sa imi salvez viata? Dar cum?
Pare atat de simplu de dinafara, dar in realitate este devastant: sa recunosc ca am o problema reala. Sa accept ca sunt obeza. Sa accept ca sunt bolnava. Stiu ca doar atunci cand o voi accepta voi putea in sfarsit sa iau in mana fraiele vietii mele. Descoperirea constientizarii!
Gata, sa arunc pe hartie, (pardon pe pixeli) ce mi-a trecut prin cap azi. De cateva zile ma chinuie o fraza, ca un greier ce isi repeta cantecul...dupa un timp ma obisnuiesc cu ea, dar uneori reuseste sa ma faca sa ma simt ciudat.
“Dar vreau sa imi salvez viata?”: pentru ca totul este cuprins in fraza asta. Sunt gata sa ucid obezitatea si sa imi salvez viata? Dar cum?
Pare atat de simplu de dinafara, dar in realitate este devastant: sa recunosc ca am o problema reala. Sa accept ca sunt obeza. Sa accept ca sunt bolnava. Stiu ca doar atunci cand o voi accepta voi putea in sfarsit sa iau in mana fraiele vietii mele. Descoperirea constientizarii!
Zambesc! Cum as putea vreodata sa vorbesc despre asta inafara blogului meu? Cum sa marturisesc nutritionistului, cu schema alimentara in fata pregatita pentru mine ca eu de fapt sufar de foame compulsiva...fara a ma simti considerata a fi lipsita de vointa, una care renunta inainte de a incepe samd. In realitate, obezii in general au o vointa imensa, doar ca toata este directionata spre a-si face rau intentionat.
Cine e gras nu creeaza reactia de mila in fata oamenilor, cum se intampla cu bolnavii de anorexie, bulimie. Cine e gras, creeaza persoanelor din jur nimic mai mult sau mai putin decat scarba. Suntem pofticiosi, opulenti, fara vointa, mancaciosi...ar ajunge daca ne-am coase gura pentru a putea slabi.
Si sosita la acest punct ma declar invinsa, inchisa intr-un cerc vicios fara iesire. Mananc, sufar pentru ca am mancat si apoi se reincepe pentru a putea anula angoasa incapacitatii mele de a trai.
Dar nu e asa. Eu stiu, noi stim ca exista posibilitatea de a ma/ne simti bine. Posibilitatea aceasta nu e numai pentru cine are bani, ci chiar exista pentru toti. Povestindu-ne/mi ca nu e posibil e doar un alt motiv ca sa fug/im din fata responsabilitatii pentru viata mea/noastra. :)
Ajunsa la acest punct imi apare o noua intrebare...Cum sa fac sa pot comunica intr-adevar toata aceasta suferinta prin care trec...pentru acei care sunt pregatiti sa caute drumul spre iesirea din tunel? Cum sa comunic in mod eficient si concis miilor de Ana, Andreea sau Marius care sufera in aceste momente?
CUM? Intr-un singur mod: cu ajutorul povestilor noastre. Cu succesele noastre, grele si suferite. Cu aceasta unda extraordinara ce e auto-ajutorul, cu dorinta de a nu ne mai lasa sa devenim doctori experti improvizati ci limitandu-ne sa vorbim despre ceea ce simtim si traim la nivel personal.
Acum, in timp ce ma apropii de sfarsitul postului de azi...simt nevoia sa spun.
DACA ESTI, ACOLO...IN FATA CALCULATORULUI SI MA CITESTI...si treci prin ce trec si eu...vreau sa iti spun un singur lucru: NU.... ESTI .....SINGUR....lasa-mi un mesaj...si vom putea trece impreuna...exista speranta...mereu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)