Gata, sa arunc pe hartie, (pardon pe pixeli) ce mi-a trecut prin cap azi. De cateva zile ma chinuie o fraza, ca un greier ce isi repeta cantecul...dupa un timp ma obisnuiesc cu ea, dar uneori reuseste sa ma faca sa ma simt ciudat.
“Dar vreau sa imi salvez viata?”: pentru ca totul este cuprins in fraza asta. Sunt gata sa ucid obezitatea si sa imi salvez viata? Dar cum?
Pare atat de simplu de dinafara, dar in realitate este devastant: sa recunosc ca am o problema reala. Sa accept ca sunt obeza. Sa accept ca sunt bolnava. Stiu ca doar atunci cand o voi accepta voi putea in sfarsit sa iau in mana fraiele vietii mele. Descoperirea constientizarii!
Zambesc! Cum as putea vreodata sa vorbesc despre asta inafara blogului meu? Cum sa marturisesc nutritionistului, cu schema alimentara in fata pregatita pentru mine ca eu de fapt sufar de foame compulsiva...fara a ma simti considerata a fi lipsita de vointa, una care renunta inainte de a incepe samd. In realitate, obezii in general au o vointa imensa, doar ca toata este directionata spre a-si face rau intentionat.
Cine e gras nu creeaza reactia de mila in fata oamenilor, cum se intampla cu bolnavii de anorexie, bulimie. Cine e gras, creeaza persoanelor din jur nimic mai mult sau mai putin decat scarba. Suntem pofticiosi, opulenti, fara vointa, mancaciosi...ar ajunge daca ne-am coase gura pentru a putea slabi.
Si sosita la acest punct ma declar invinsa, inchisa intr-un cerc vicios fara iesire. Mananc, sufar pentru ca am mancat si apoi se reincepe pentru a putea anula angoasa incapacitatii mele de a trai.
Dar nu e asa. Eu stiu, noi stim ca exista posibilitatea de a ma/ne simti bine. Posibilitatea aceasta nu e numai pentru cine are bani, ci chiar exista pentru toti. Povestindu-ne/mi ca nu e posibil e doar un alt motiv ca sa fug/im din fata responsabilitatii pentru viata mea/noastra. :)
Ajunsa la acest punct imi apare o noua intrebare...Cum sa fac sa pot comunica intr-adevar toata aceasta suferinta prin care trec...pentru acei care sunt pregatiti sa caute drumul spre iesirea din tunel? Cum sa comunic in mod eficient si concis miilor de Ana, Andreea sau Marius care sufera in aceste momente?
CUM? Intr-un singur mod: cu ajutorul povestilor noastre. Cu succesele noastre, grele si suferite. Cu aceasta unda extraordinara ce e auto-ajutorul, cu dorinta de a nu ne mai lasa sa devenim doctori experti improvizati ci limitandu-ne sa vorbim despre ceea ce simtim si traim la nivel personal.
Acum, in timp ce ma apropii de sfarsitul postului de azi...simt nevoia sa spun.
DACA ESTI, ACOLO...IN FATA CALCULATORULUI SI MA CITESTI...si treci prin ce trec si eu...vreau sa iti spun un singur lucru: NU.... ESTI .....SINGUR....lasa-mi un mesaj...si vom putea trece impreuna...exista speranta...mereu.
Esti gata din moment ce constientizezi ca suferi de ac boala,dar mai ales ca iti doresti sa te schimbi....te sustin din tot sufletul si sunt alaturi de tine...
RăspundețiȘtergeremami
multumesc mamicutza :))
ȘtergereEu sunt bolnava de cand ma stiu,m-am izbit de neacceptare ca de un zid de beton si m-a durut,dar dupa ce mi-am pansat plagile sangerande am inteles ca primul lucru care va ajuta sa-mi fie mai bine e sa primesc ca am o problema si s-o stapanesc altfel ii voi ramane sclava.
RăspundețiȘtergereNu-i greu,Flore,este doar mai dificil,dar forta sta in tine si in fericirea pe care o cauti,trebuie sa dai startul unei noi etape.
Ai o sustinatoare.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ștergeremultumesc...e f important pentru mine ca esti aici :) desi, ma intreb...daca reusesti ca esti in negare :) pot sa zambesc larg...esti pe drumul cel bun...inseamna ca deja vezi ce se intampla...de aici...la schimbare e doar un pas... putem merge impreuna inainte :)
ȘtergereAm papat un i si te-am botezat,fie-mi cu iertare.
RăspundețiȘtergerehehehe linistita...nu ma deranjeaza :)
ȘtergereSunt si eu alaturi de tine, Fiore! chiar daca in cazul multor altora poftele sau problemele nu se vad imediat din exterior, de fapt le avem si noi, uneori la fel de acute... si eu am constientizat la ultimul tratament craniosacral primit, ca ezit sa imi asum responsabilitatea pentru viata mea. Ma definesc prea des in functie de ceilalti, de dependenta mea de ei, de teama de a nu le indeplini asteptarile... sunt poate alte frici si probleme, dar sunt alaturi de tine in stradania, in incercarea de zi cu zi de a deveni mai constienti si de a fi responsabili pentru propria viata. Sunt cu tine!!! Mereu!!!
RăspundețiȘtergereasa e...cu totii suntem sensibili la asta...singura diferenta e ca noi (obezii) ne simtim singuri mai mereu si ne indreptam spre singura prietena sigura...mancarea...doar tarziu realizam ca pana si ea tradeaza :)))
Ștergereeu nu stiu ce as fi facut fara prieteni...sunt un animal social ce sa fac heheheh multumesc draga mea Si ca ai trecut pe la mine :)
Nu pari obeza. Cate kg ai?
RăspundețiȘtergeredraga anonim...hmmm...m-am gandit un pic daca sa iti raspund...dar in fond
RăspundețiȘtergere;0 am 139 de kg si sunt obeza grav, adica dupa livelul 3 de obezitate...e limita maxima... :)
Inteleg si intrebarea mea nu trebuie sa te supere. Recunoasterea si impartasirea problemei sunt componente principle in procesul de vindecare. si asta o spune o persoana care este de aceeasi parte a luptei :)
RăspundețiȘtergerenu ma supara deloc intrebarea :))) de asta am si raspuns ...pt ca sunt in ..hihihihi ...proces de vindecare...in jocul de acceptare...eu cu mine...de-aia am inceput sa scriu...pt noi toti...poate e o prostie, poate o nebunie...dar tare mi-ar fi placut sa gasesc astfel de cuvinte cand aveam nevoie...o fac in primul rand pentru mine dar si pt cei ca mine...multumesc ca esti aici...daca iti face placere...ramai :)))))
RăspundețiȘtergereO sa reusesti. Nu are rost sa-ti zic ca nu e greu, ca-s convinsa ca-i groaznic de greu. Dar e mai bine sa o faci acuma, decat sa-ti dai seama mai tarziu ca ai probleme mari de sanatate.
RăspundețiȘtergereCu drag iti zic asta.
multumesc, Oana...lucrurile pe care eu le scriu acum sunt pprin ce am trecut...si prin ce trec...dar deja am facut pasi spre o noua viat corecta, si sanatoasa. Cum spuneam si mai sus...as fi preferat sa gasesc la randul meu randuri despre obezitate...si nu le-am gasit...de-aia am inceput sa scriu :)
RăspundețiȘtergereFiore...si eu sunt grasa=)))si pt asta..mereu ma uit in oglinda si zic mereu ,de maine ma apuc de slabit..dar tot degeaba,ca nu tine nici macar o ora decizia mea..ca incep sa mananc iar...si seara:P
RăspundețiȘtergereIncredibil,nu?Oricum te sustin draga mea~:D
Buna, draga mea Aniela...nu, nu, nu e deloc incredibil...daca ai citit celelalte posturi ale mele, ai vazut ca vorbesc de faliment ca parte integranta a vietii noastre...e o lupta cu tine si pentru tine.
ȘtergereEu am ajuns la concluzia ca o dieta nu incepe, niciodata, de maine...e primul pas gresit. Incepe de acum, in acest moment...si nu e acea dieta drastica ce trebuie sa iti elimine toate placerile. E gresita! Dieta trebuie sa fie acel pas sanatos spre o viata corecta...azi aleg sa imi gatesc peste pe gratar cu un fir de ulei crud deasupra cu salata...in schimb de oua in tigaie cu carnati...astia sunt pasii corecti...mici, dar siguri...
Multumesc pentru sustinere...:) e foarte important pentru mine ca sunteti aici...inseamna ca lupta nu o duc singura!
Buna
Ștergeream dat din întâmplare de blogul asta și am citit ce ai scris. Nu esti singura in situatia asta. Vreau si pot sa te ajut. Ma gasesti oricand la 0725892092. Andreea
Te sustin si eu
RăspundețiȘtergerePe plan psihologic, incearca sa inlocuiesti compulsia cu ceva pozitiv.