In seara asta, iesind pe terasa sa fumez ultima tigara inainte de culcare mi s-a parut ca aud greierasii cantand. Nu erau cu siguranta, ci poate o alarma in departare...dar gandul m-a facut sa zambesc. Nu am mai auzit de mult greieri, nu am mai simtit de mult mirosul de iarba uda, nu am mai ascultat de mult ploaia...dar macar pot asculta orasul. E un sentiment unic sa poti iesi pe balcon, in mijlocul noptii cand mii de ganduri te framanta incet, dar sigur si sa te opresti, sa iti impui calvarului tau sa taca pentru o clipa si sa asculti orasul, cu freamatul lui adormit, cu oameni care pleaca, care vin in tacere.
Astazi am avut vizita medicala la bazinul la care merg sa fac gimnastica in apa si m-a frapat o fraza spusa de doctorita ce conducea vizita. Printre alte intrebari despre situatia mea medicala, la sfarsitul vizitei, m-a intrebat de ce m-am ingrasat atat de mult. Cum eram deja la usa, i-am zambit si ca sa ma limitez la un singur cuvant i-am spus: depresie. Ea m-a intrebat daca am tratat-o, evident raspunsul a fost nu iar cand eram gata sa ies imi zice: Iti recomand sa zambesti, acum ai un loc de munca, nu mai trebuie sa fii in depresie. Am iesit razand...Oamenii cand nu stiu sa isi explice un lucru, o situatie, gasesc o solutie de urgenta, inventeaza situatii doar pentru a linisti persoana ce o au in fata. Ii apreciez gestul...dar nu asta e motivul depresiei mele...e ceva mult mai complicat, mult mai dureros si nu e nici pe departe lipsa unui loc de munca.
Uneori e bine ca oamenii sa nu te cunoasca. Nu e necesar sa te vada prin problemele, conflictele, intrebarile, suferintele si greutatile tale. E mai simplu, mai uman.
Revin la ideea unui precedent post...E mai bine sa zambesti...problemele tale oricum raman ale tale.
miercuri, 26 octombrie 2011
marți, 11 octombrie 2011
GMG la Madrid 2011...un concediu total neconventional...dar de neuitat!
Am dorit enorm acesta calatorie si am numarat zilele, orele, clipele pana la plecare. Atat de mult dorita incat cand am ajuns in ziua cu pricina am uitat sa imi fac toate documentarile (sunt un pic obsedata de asta, imi place sa am cu mine toate informatiile despre locurile prin care trec, sa am numere de contact etc). Am plecat pur si simplu, cu nerabdare in suflet, cu dorinta de acel `altfel` ce
mi-a daruit mereu pace interioara.
Primul loc de intalnire era inca in Italia, pentru ca eu fiind deja aici am preferat sa ma intalnesc cu grupul de tineri undeva pe drum, decat sa ma intorc in Romania doar pentru o zi. Orasul inceputului calatoriei mele era Peschiera del Garda. Nu stiam nimic despre acest oras inafara faptului ca era un oras turistic. Mie de obicei imi plac orasele medievale de aceea de fiecare data cand ajung in astfel de locuri mi se lipesc de suflet si acolo raman. Am ramas sincer fara cuvinte...superb oras. Asez aici o poza a lacului ce trece prin oras.
Dupa ce am plecat de la Roma insa am realizat un lucru fenomenal. Habar nu aveam unde sunt tinerii, nu aveam nr de telefon, persoana de contact...fain nu? Dar nu m-am nelinistit, aveam in compartiment un intreg continent...persoane din Franta, spania, Italia si eu din Romania asa ca am calatorit fara sa ma gandesc la asta. Ajunsa acolo dis de dimineata m-am dus direct a cea mai apropiata Biserica si acolo i-am gasit :))
Si astfel a inceput aventura. Tinerii catolici din Dieceza de Timisoara. Trei autocare pline de suflete dornice de a sarbatori impreuna cu alte milioane de tineri.
Am vizitat pe drum la dus:
Barcelona, cu strazile sale largi si primitoare. Parcul Guell ce priveste de sus intregul oras insotit in zori de zi de casute simpatice, creatiile lui Antonio Gaudi iar mai apoi marea :))) cu baita inclusa.
Vall d`Uixo, un oras mic plin de oameni mari unde am ramas cateva zile. Aici am fost impreuna pentru zilele in dieceza. M-au impresionat foarte mult acesti oameni. M-am simtit primita cu multa caldura. am vizitat orasul in lung si in lat, ne-am plimbat cu barca pe cel mai lung rau subteran navigabil din Europa, am cantat si dansat cu ei, am cunoscut voluntari deschisi si dornici sa ne faca sa ne simtim bine...si simt nevoia sa le MULTUMESC pentru asta! Un oras minunat!
Si inainte de toate m-am simtit inteleasa pana la lacrimi...(ale mele evident) de Asociatia Romanilor din Vall d`Uixo. Oamenii astia fac lucruri minunate acolo!
Valencia, cu superbele sale catedrale!
Dupa ce zilele in dieceza ne-am indreptat spre Madrid, punctul central al Intalnirii Mondiale de Tineret. Mie greu sa scriu, sa pun in cuvinte tot ce a trecut prin sufletul meu in acele zile. Poate asta mi-a ramas cel mai puternic in suflet: Esta es la juventud del Papa! Sentinelle di mattino!
Exact asa ma simt...am primit un drapel in mana, o flacara ce simt ca este mai mult decat necesar sa o pot duce mai departe.
In aceste zile am participat la cateheze, am vizitat orasul si atractiile sale, am participat la programele organizate pentru noi. Printre ele, ca incununare am reusit sa particip la 2 concerte GenRosso...si la spectacolul special pentru Chiara Luce. Momente superbe de comuniune, spectacol si muzica.
Impreuna cu episcopul romano-catolic Bocskei Laszlo, un om foarte drag noua, la sfarsitul catehezei in romana.
Directorul general al formatiei GenRosso dupa un concert senzational :))))))
Vizitand gradina zoologica si acquariul din Madrid. Superb loc!
Duminica dimineata, la inceputul Sfintei Liturghi de pe Quatro Vientos impreuna cu Sfantul Parinte Papa Benedict al XVI lea.
Au fost si suisuri si coborasuri la aceasta Intalnire Mondiala, au fost momente in care am simtit intr-adevar ca nu mai pot si momente in care am primit multa lumina...dar mai mult decat atat am inteles ca sunt mandra de confesiunea mea, ca lupt sa imi mentin credinta mea, ca vreau sa construiesc o lume mai buna.
Intr-una din zile am nimerit in una din manifestarile destul de violente ce le-ati vazut voi, cu totii la tv. Ce am simtit? Ca Dumnezeu ma iubeste imens...ca stiu si cred in frumusetea acestei confesiuni...ca eu il iubesc pe Papa pentru ca este urmasul lui Petru, pentru ca este a mea si eu ii apartin...si dincolo de toate astea am simtit de asemenea o mare tristete...De ce tristete? Pentru ca ar trebui sa invatam sa respectam libertatea celuilalt...fiecare e liber sa creada in ce vrea.
In ultima zi ne-am indreptat cu totii spre acelasi loc. Este impresionant sa vezi atatia tineri, avand acelasi scop, aceeasi directie clara...mergand impreuna sa il caute pe Dumnezeu.
Seara ce am petrecut-o impreuna cu ceilalti 2 milioane si de participanti pe un aerodrom, Quatro Vientos. Era un moment de adoratie impreuna cu Sfantul Parinte.
Am inceput sa ma rog putin inainte sa inceapa furtuna violenta. Mie imi e frica de furtunile acestea, e ca o fobie. In acea seara in schimb nu a fost asa...nu m-am miscat din pozitia mea...m-am simtit inconjurata de o pace...incredibila...desi in jurul meu unii strigau, altii fugeau...asa am adormit si asa m-am trezit...sper sa raman asa macar pentru o perioada pentru ca imi era dor de aceasta stare de pace.
La sfarsitul adoratiei ne-a fost transmis: Papa este mandru de voi! :))) Si eu! pentru ca in alte conditii as fi fugit de mult de acolo. :))))
Iata cati eram:
Am vazut multe orase, am vizitat multe muzee, am vazut multe biserici...dar nu acesta este esentialul acestei intalniri ci faptul ca acum plec cu ceva frumos in sufletul meu...cu o lumina calda si cu pacea cea mult dorita.
Si...eh, da. Nu s-a terminat aici. De aici, incarcati de energia acestor zile, si cu un pic mai multa oboseala ne-am indreptat spre Padova (Italia), Monaco (Monaco:), Lourdes (Franta) si intr-un final Timisoara, Craiova, Rast, Bucuresti. in ultima parte s-a transformat in calatorie personala pentru a-mi revedea bunica draga, unchiul si matusa, verisorii, sora si prietenii mei dragi din tara.
In autocar, o a doua casa pentru multe zile :0)
Lourdes si frumoasele sale locuri...
Multumesc tuturor care mi-au daruit ocazia sa am aceasta experienta. si multumesc prietenilor mei dragi care au fost alaturi de mine...au transformat o calatorie intr-un pelerinaj plin de zambete.
mi-a daruit mereu pace interioara.
Primul loc de intalnire era inca in Italia, pentru ca eu fiind deja aici am preferat sa ma intalnesc cu grupul de tineri undeva pe drum, decat sa ma intorc in Romania doar pentru o zi. Orasul inceputului calatoriei mele era Peschiera del Garda. Nu stiam nimic despre acest oras inafara faptului ca era un oras turistic. Mie de obicei imi plac orasele medievale de aceea de fiecare data cand ajung in astfel de locuri mi se lipesc de suflet si acolo raman. Am ramas sincer fara cuvinte...superb oras. Asez aici o poza a lacului ce trece prin oras.
Dupa ce am plecat de la Roma insa am realizat un lucru fenomenal. Habar nu aveam unde sunt tinerii, nu aveam nr de telefon, persoana de contact...fain nu? Dar nu m-am nelinistit, aveam in compartiment un intreg continent...persoane din Franta, spania, Italia si eu din Romania asa ca am calatorit fara sa ma gandesc la asta. Ajunsa acolo dis de dimineata m-am dus direct a cea mai apropiata Biserica si acolo i-am gasit :))
Si astfel a inceput aventura. Tinerii catolici din Dieceza de Timisoara. Trei autocare pline de suflete dornice de a sarbatori impreuna cu alte milioane de tineri.
Am vizitat pe drum la dus:
Barcelona, cu strazile sale largi si primitoare. Parcul Guell ce priveste de sus intregul oras insotit in zori de zi de casute simpatice, creatiile lui Antonio Gaudi iar mai apoi marea :))) cu baita inclusa.
Vall d`Uixo, un oras mic plin de oameni mari unde am ramas cateva zile. Aici am fost impreuna pentru zilele in dieceza. M-au impresionat foarte mult acesti oameni. M-am simtit primita cu multa caldura. am vizitat orasul in lung si in lat, ne-am plimbat cu barca pe cel mai lung rau subteran navigabil din Europa, am cantat si dansat cu ei, am cunoscut voluntari deschisi si dornici sa ne faca sa ne simtim bine...si simt nevoia sa le MULTUMESC pentru asta! Un oras minunat!
Si inainte de toate m-am simtit inteleasa pana la lacrimi...(ale mele evident) de Asociatia Romanilor din Vall d`Uixo. Oamenii astia fac lucruri minunate acolo!
Valencia, cu superbele sale catedrale!
Dupa ce zilele in dieceza ne-am indreptat spre Madrid, punctul central al Intalnirii Mondiale de Tineret. Mie greu sa scriu, sa pun in cuvinte tot ce a trecut prin sufletul meu in acele zile. Poate asta mi-a ramas cel mai puternic in suflet: Esta es la juventud del Papa! Sentinelle di mattino!
Exact asa ma simt...am primit un drapel in mana, o flacara ce simt ca este mai mult decat necesar sa o pot duce mai departe.
In aceste zile am participat la cateheze, am vizitat orasul si atractiile sale, am participat la programele organizate pentru noi. Printre ele, ca incununare am reusit sa particip la 2 concerte GenRosso...si la spectacolul special pentru Chiara Luce. Momente superbe de comuniune, spectacol si muzica.
Au fost si suisuri si coborasuri la aceasta Intalnire Mondiala, au fost momente in care am simtit intr-adevar ca nu mai pot si momente in care am primit multa lumina...dar mai mult decat atat am inteles ca sunt mandra de confesiunea mea, ca lupt sa imi mentin credinta mea, ca vreau sa construiesc o lume mai buna.
Intr-una din zile am nimerit in una din manifestarile destul de violente ce le-ati vazut voi, cu totii la tv. Ce am simtit? Ca Dumnezeu ma iubeste imens...ca stiu si cred in frumusetea acestei confesiuni...ca eu il iubesc pe Papa pentru ca este urmasul lui Petru, pentru ca este a mea si eu ii apartin...si dincolo de toate astea am simtit de asemenea o mare tristete...De ce tristete? Pentru ca ar trebui sa invatam sa respectam libertatea celuilalt...fiecare e liber sa creada in ce vrea.
In ultima zi ne-am indreptat cu totii spre acelasi loc. Este impresionant sa vezi atatia tineri, avand acelasi scop, aceeasi directie clara...mergand impreuna sa il caute pe Dumnezeu.
Seara ce am petrecut-o impreuna cu ceilalti 2 milioane si de participanti pe un aerodrom, Quatro Vientos. Era un moment de adoratie impreuna cu Sfantul Parinte.
Am inceput sa ma rog putin inainte sa inceapa furtuna violenta. Mie imi e frica de furtunile acestea, e ca o fobie. In acea seara in schimb nu a fost asa...nu m-am miscat din pozitia mea...m-am simtit inconjurata de o pace...incredibila...desi in jurul meu unii strigau, altii fugeau...asa am adormit si asa m-am trezit...sper sa raman asa macar pentru o perioada pentru ca imi era dor de aceasta stare de pace.
La sfarsitul adoratiei ne-a fost transmis: Papa este mandru de voi! :))) Si eu! pentru ca in alte conditii as fi fugit de mult de acolo. :))))
Iata cati eram:
Am vazut multe orase, am vizitat multe muzee, am vazut multe biserici...dar nu acesta este esentialul acestei intalniri ci faptul ca acum plec cu ceva frumos in sufletul meu...cu o lumina calda si cu pacea cea mult dorita.
Si...eh, da. Nu s-a terminat aici. De aici, incarcati de energia acestor zile, si cu un pic mai multa oboseala ne-am indreptat spre Padova (Italia), Monaco (Monaco:), Lourdes (Franta) si intr-un final Timisoara, Craiova, Rast, Bucuresti. in ultima parte s-a transformat in calatorie personala pentru a-mi revedea bunica draga, unchiul si matusa, verisorii, sora si prietenii mei dragi din tara.
Lourdes si frumoasele sale locuri...
Multumesc tuturor care mi-au daruit ocazia sa am aceasta experienta. si multumesc prietenilor mei dragi care au fost alaturi de mine...au transformat o calatorie intr-un pelerinaj plin de zambete.
Si..uneori e mai usor sa zambesti..decat sa explici de ce esti suparat...
Azi postasem pe FB asta: Si..uneori e mai usor sa zambesti..decat sa explici de ce esti suparat... si am avut diferite reactii de la prietenii mei. Cineva ma intreba: dar oare asta nu inseamna sa te prefaci?
Buna intrebarea, trebuie sa recunosc. Eu consider ca tacerea este lipsa totala de zgomot. Spune multe sar si putine in acelasi timp, nu-i asa? Raspunsul meu ar fi ca e destul sa te pui pe `ignore`si atunci cand esti din nou singur cu gandurile tale sa faci o ordine generala. Intotdeauna am considerat ca e mai bine sa zambesti decat sa faci sa se prabuseasca si universul celuilalt odata cu preocuparile tale.
Tocmai de aceea nu am mai scris de mult. Vroiam sa reduc tot zgomotul din mine pentru a ajunge la tacere. E mult prea greu, recunosc dar foarte practic cand esti atacata de ganduri, sentimente, dorinte.
E un fel de terapie pentru mine sau cel putin in asta s-a transformat. In a nu trai pentru a putea trai mai departe zi dupa zi.
Problema este ca mie dor, mult prea dor sa traiesc. zgomotul a spart tacerea pentru care am muncit atata si am simtit brusc dorinta de a reincepe sa scriu si sa scriu despre mine, sa creez poezia vietii mele de fiecare zi.
Asadar ma opresc aici pentru a face acest legamant. Acel legamant ce te face sa te intorci in tine si iti spune ca trebuie sa existi.
Voi cum faceti cand sunteti suparati, preocupati, tristi?
Buna intrebarea, trebuie sa recunosc. Eu consider ca tacerea este lipsa totala de zgomot. Spune multe sar si putine in acelasi timp, nu-i asa? Raspunsul meu ar fi ca e destul sa te pui pe `ignore`si atunci cand esti din nou singur cu gandurile tale sa faci o ordine generala. Intotdeauna am considerat ca e mai bine sa zambesti decat sa faci sa se prabuseasca si universul celuilalt odata cu preocuparile tale.
Tocmai de aceea nu am mai scris de mult. Vroiam sa reduc tot zgomotul din mine pentru a ajunge la tacere. E mult prea greu, recunosc dar foarte practic cand esti atacata de ganduri, sentimente, dorinte.
E un fel de terapie pentru mine sau cel putin in asta s-a transformat. In a nu trai pentru a putea trai mai departe zi dupa zi.
Problema este ca mie dor, mult prea dor sa traiesc. zgomotul a spart tacerea pentru care am muncit atata si am simtit brusc dorinta de a reincepe sa scriu si sa scriu despre mine, sa creez poezia vietii mele de fiecare zi.
Asadar ma opresc aici pentru a face acest legamant. Acel legamant ce te face sa te intorci in tine si iti spune ca trebuie sa existi.
Voi cum faceti cand sunteti suparati, preocupati, tristi?
vineri, 7 octombrie 2011
Fac promisiune oficiala ca am sa incep sa scriu.
Da, stiu, nu am mai scris de mult timp. Fac promisiune oficiala ca am sa incep sa scriu.
Nu am mai scris pentru ca am preferat sa ma trec pe tacere, uneori e mai bine asa. E mai bine sa las cutia Pandorei a sufletului meu inchisa, ferecata pentru a nu lasa avalansa de ganduri sa atace fiecare sentiment, fiecare gest, fiecare rasuflare.
Am ajuns la concluzia ca e timpul sa reincep, pentru ca e bine sa le las sa iasa decat sa se inghesuie acolo. Mai rau, acuma au iscat si rascoale. Ar fi fost bine sa stea acolo cuminti, dragele mele ganduri...dar se pare ca le arde de rascoala.
Nu am mai scris pentru ca am preferat sa ma trec pe tacere, uneori e mai bine asa. E mai bine sa las cutia Pandorei a sufletului meu inchisa, ferecata pentru a nu lasa avalansa de ganduri sa atace fiecare sentiment, fiecare gest, fiecare rasuflare.
Am ajuns la concluzia ca e timpul sa reincep, pentru ca e bine sa le las sa iasa decat sa se inghesuie acolo. Mai rau, acuma au iscat si rascoale. Ar fi fost bine sa stea acolo cuminti, dragele mele ganduri...dar se pare ca le arde de rascoala.
joi, 23 iunie 2011
Imi permit sa imi fur articolul de pe blogul Sabinei si sa il asez si aici, la casuta lui :)
M-am gandit de multe ori ce as putea sa le spun celor care de multe ori lasa sa se scurga cate o rautate in jur in privinta romanilor plecati in afara tarii. E greu sa ii explici unei persoane prin ce treci tu, cu atat mai mult cu cat traim intr-o lume care nu mai are timp sa asculte.
De ce am plecat?
Inaintea plecarii mele din tara am trecut prin multe, mult prea multe si nu am sa intru in amanunte pentru a nu plictisi cititorul. Pe scurt, aveam 24 de ani, o iubire imensa pentru tara mea, terminasem de putin timp o facultate. M-as opri un pic aici pentru ca e unul din motivele pentru care acum sunt departe de Romania. Am terminat o facultate pe care am facut-o cu daruire si pasiune, nu numai pentru diploma. Am lucrat tot timpul facultatii, aveam perioade in care nu reuseam sa ma ajung cu banii pana la sfarsitul lunii, cu toate ca mama facea eforturi supraomesti sa ma ajute si ca un alt grup de prietene ma ajutau mai mereu cu una, alta. Plecam dimineata si ajungeam acasa de cele mai multe ori seara, la ora 11. M-am luptat cu sistemul nostru drag, am repetat un examen de mult prea multe ori pentru ca profesorul dorea sau astepta ceva de la mine. Am finalizat in a-mi da licenta cu 2 ani mai tarziu din cauza lui, impinsa de o prietena draga. Eu, renuntasem.
Am vrut mai apoi sa intru in invatamant dar la Inspectorat cineva a avut tupeul sa imi spuna ca 1.000 Ron sunt destui bani ca sa obtin postul?!
Hotararea plecarii a venit cu lacrimi in ochi. Nu as fi plecat niciodata din tara mea. Am facut o greseala, greseala ce acum trebuia platita. Nu mai puteam schimba nimic si am plecat.
Trei etape: de renuntare, de resemnare si de trezire la viata
Am plans tot drumul pana la sosire. Prima mea oprire, unde am stat 4 luni (Termini Imerese, Sicilia) a fost cea mai oribila perioada din viata mea. Mereu am crezut cu tarie ca munca in domeniul social nu e facuta pentru mine, dar nu aveam alta posibilitate. Aici mi-am inceput etapele: prima..de renuntare la tot ce tinea de trecutul meu pentru ca nu mai avea importanta ca am facut o facultate, ca am facut voluntariate peste voluntariate, ca am vazut lumea in lung si in lat, ca aveam vise pe care inca le mai am. Nimic din toate acestea…trebuie sa devii nimic si asta inseamna ca personalitatea ta nu mai exista pentru a trai celalalt. E dura lupta, treci de la furie, la ce puii mei m-a pus sa fac asta, la disperare, la dor, la neputinta.
A doua etapa a fost de resemnare: sunt aici acum, trebuie sa o duc pana la capat. Iar a treia etapa:cand realizezi ca daca te lasi calcat in picioare, inainte de a fi ambasadorul tarii, familiei si vietii tale, te inseli pe tine ca persoana. Asa ca am inceput sa vorbesc si sa explic ca romanul nu este egal cu toti concetatenii nostri care fura, omoara etc, ca nu tot romanul isi bate nevasta acasa si nu tot romanul sta cu berea in fata si se imbata de la prima inghititura, ca nu toti romanii sunt saraci si nu traim in casele gen favellas ale Braziliei, ca nu suntem cazuti din pom si ca stim ce e aia masina de spalat, frigider si dvd. Si da am mai spus ca nu toti romanii isi platesc examenele (eu ma numar printre ei si Dumnezeu mi-e martor ca am patimit destul din cauza asta), nu toti care termina facultatea sunt la fel de prosti ca inainte. Dupa ce am spus toate astea, am plecat de acolo, nu mai merita sa raman nici macar o secunda.
Am plecat la Roma
Dupa aceasta prima etapa am plecat spre Roma cu gandul ca Italia e plina de oameni inculti, negenerosi, plini de superioritate, insensibili si majoritatea sunt frizeri pentru ca nu ai nevoie de scoala sa faci asta. Repet, veneam din Sicilia care in ciuda frumusetii nemarginite a naturii a ramas in continuare in orasele mici, la un nivel de analfabetism alarmant.
Am ajuns la Roma si totul s-a schimbat. Lucrez pentru o familie minunata. Aici din prima zi am fost respectata, din prima zi am fost intrebata cum e Romania, am cautat locurile pe internet, am spus istoria ei si am fost ascultata nu din politete ci dintr-o frumoasa curiozitate. Stiu ca nu sunt acasa dar intre ei ma simt ca acasa. Roma e un oras ce iti daruieste o bogatie extraordinara, te primeste cu bratele deschise si nu te mai lasa niciodata. Aici am invatat alte lucruri. Romania nu e departe de Italia, in unele situatii exceleaza…cum ar fi invatamantul sau sistemul sanitar. Suntem mult, mult mai in fata (da, stiu, pare incredibil…dar asa e). Politica? E aceeasi, doar ca in tara il avem pe domnul presedinte Traian Basescu, aici il au pe Silvio Berlusconi.
Daca s-au incheiat discutiile despre romani? Nu, pentru ca atata timp cat vor exista conationali ce vin aici si povestesc ca viata e saraca in Romania, ca nu avem nimic, ca dau dovada de prostie…ei, bine…vom continua sa dezbatem aceste situatii. Nu zic ca Romania e pe roze, doar ca Romania are o bogatie, are tineri olimpici, are tineri carora le pasa…si zic si eu la randul meu…pacat ca nu sunt bagati in seama. Dar exista!
Stiu ce gandesc cei care citesc majoritatea din tara: dar cine te obliga sa pleci, da te plangi ca traiesti mai bine, ca voi romanii din Italia sau Spania, ca … credeti-ma, asa eram si eu. Si daca in Romania nu durea, pentru ca erai la adapostul celor dragi, a limbii tale, a modului tau de a fi, a curatiei prietenilor tai, cand nu le mai ai, credeti-ma…nu e deloc usor.
joi, 9 iunie 2011
Leapsa
Hai sa ne lasam prinsi de Leapsa Biancai :))))))
10 lucruri ce imi plac...hmm...greu...
1. Sa merg in parc si sa ma uit la fluturasi cum zboara, sa le observ miscarile line si curate.
2. Sa privesc ploaia, si mai ales sa simt mirosul de iarba uda.
3. Prietenii mei si miile de moduri in care putem reinventa o zi ce poate parea plictisitoare.
4. Sa citesc o carte buna si sa ma las purtata de actiune...pana cand uit unde sunt...(cam problematic in metrou :) am obiceiul sa pierd statiile hihi)
5. Craciunul si mirosul de brad, cozonac si copilarie.
6. Sa merg la Liturghia de Rorate din Postul Craciunului...e unica si atat de linistitoare.
7. Sa stau noaptea si sa ascult linistea orasului si freamatul lui.
8. Sa ma uit la reality show-uri...e o mica dependenta de The amazing Race, So you think you can dance, Americas next Top model and so on and on...
9. Sa calatoresc, sa cunosc, sa descopar noi locuri/persoane/limbi/culturi/caractere.
10.Sa fac cadouri si sa vad expresia fericita sau uimita a celui ce il primeste...e rasplata cea mai frumoasa ce poate sa existe.
Pasez leapsa spre Liza, Ioana si Onitzza.
10 lucruri ce imi plac...hmm...greu...
1. Sa merg in parc si sa ma uit la fluturasi cum zboara, sa le observ miscarile line si curate.
2. Sa privesc ploaia, si mai ales sa simt mirosul de iarba uda.
3. Prietenii mei si miile de moduri in care putem reinventa o zi ce poate parea plictisitoare.
4. Sa citesc o carte buna si sa ma las purtata de actiune...pana cand uit unde sunt...(cam problematic in metrou :) am obiceiul sa pierd statiile hihi)
5. Craciunul si mirosul de brad, cozonac si copilarie.
6. Sa merg la Liturghia de Rorate din Postul Craciunului...e unica si atat de linistitoare.
7. Sa stau noaptea si sa ascult linistea orasului si freamatul lui.
8. Sa ma uit la reality show-uri...e o mica dependenta de The amazing Race, So you think you can dance, Americas next Top model and so on and on...
9. Sa calatoresc, sa cunosc, sa descopar noi locuri/persoane/limbi/culturi/caractere.
10.Sa fac cadouri si sa vad expresia fericita sau uimita a celui ce il primeste...e rasplata cea mai frumoasa ce poate sa existe.
Pasez leapsa spre Liza, Ioana si Onitzza.
joi, 26 mai 2011
TACERE
Sparge tacerea
sufletului pustiit de abisurile deznadejdii...
Mugurul luminii va straluci doar atunci,
Pentru ca sufletul renaste
doar cand inselat de speranta,
gaseste o falsa viata,
un fals scop,
pana la urmatoarea cadere.
Dupa toate acestea se va asterne din nou...TACEREA.
sufletului pustiit de abisurile deznadejdii...
Mugurul luminii va straluci doar atunci,
Pentru ca sufletul renaste
doar cand inselat de speranta,
gaseste o falsa viata,
un fals scop,
pana la urmatoarea cadere.
Dupa toate acestea se va asterne din nou...TACEREA.
duminică, 13 martie 2011
ERROR REPORT...
Azi am avut o zi semi...Momente frumoase dar si momente in care inotam cu gandurile mele in aceeasi mocirla...Acum ma simt in cadere libera.
Cat timp va trebui sa urlu in mine pentru ca cineva sa vada ca am nevoie de un sprijin...nu de persoane care asculta cu gandurile val valvoi spre un alt infinit...dar nu spre infinitul meu. Obosesc, asta fac, obosesc sa mai strig in mine ca speranta exista, ca si maine va fi o zi care va trece, ca si azi a trecut , la fel ca ieri si ca mi se pare ca nu am nimic...absolut nimic...un infinit de nimic.
Am avut o discutie cu un preot azi...imi zicea ca trebuie sa inteleg ca oamenii nu imi vor darui NICIODATA nimic, pentru ca numai Dumnezeu stie sa asculte, ca trebuie sa am incredere in El. Ii dau dreptate...dar cum ramane cu faptul ca eu am ramas o carpa inauntrul meu...una numai buna de aruncat...si ca incep sa descopar lucruri in viata mea, in trecutul meu...ce ma sperie, ma dor, ma distrug.
Asta fac acum...ma autodistrug...prin tacerea ce o las in jur...nu vreti sa vedeti ce e in mine acum...si ce e mai rau e ca nimeni nu ma intelege........
sunt in continuare in eroare de sistem...ERROR REPORT...
Cat timp va trebui sa urlu in mine pentru ca cineva sa vada ca am nevoie de un sprijin...nu de persoane care asculta cu gandurile val valvoi spre un alt infinit...dar nu spre infinitul meu. Obosesc, asta fac, obosesc sa mai strig in mine ca speranta exista, ca si maine va fi o zi care va trece, ca si azi a trecut , la fel ca ieri si ca mi se pare ca nu am nimic...absolut nimic...un infinit de nimic.
Am avut o discutie cu un preot azi...imi zicea ca trebuie sa inteleg ca oamenii nu imi vor darui NICIODATA nimic, pentru ca numai Dumnezeu stie sa asculte, ca trebuie sa am incredere in El. Ii dau dreptate...dar cum ramane cu faptul ca eu am ramas o carpa inauntrul meu...una numai buna de aruncat...si ca incep sa descopar lucruri in viata mea, in trecutul meu...ce ma sperie, ma dor, ma distrug.
Asta fac acum...ma autodistrug...prin tacerea ce o las in jur...nu vreti sa vedeti ce e in mine acum...si ce e mai rau e ca nimeni nu ma intelege........
sunt in continuare in eroare de sistem...ERROR REPORT...
sâmbătă, 12 martie 2011
Eroare de Sistem
Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti cum sarbatoarea Craciunului trece pe langa voi...iar sufletul sa tanjeasca in continuare dupa acea sarbatoare?
Eh, iata-ma in postul Pastelui iar sufletul meu e inca ancorat in dorinta de a trai momentele magice ale Craciunului. Dar nu acel Craciun pe care il stiti voi, ci acel Craciun al sufletului, al inimii, acea pace si caldura ce cu totii o dorim.
E ciudat sa te opresti dupa ce ai alergat o viata intreaga dupa acea pace...eu m-am oprit. Si acum nu mai reusesc sa inteleg daca trebuie sa alerg din nou, sau sa incerc sa inteleg cum trebuie sa alerg...
Imi lipseste Craciunul si curatia lui...doar atat.
Si ma simt ca un calculator care se blocheaza acum...System Error...
Astept Restartul si sper ca sistemul va reincepe...
Eh, iata-ma in postul Pastelui iar sufletul meu e inca ancorat in dorinta de a trai momentele magice ale Craciunului. Dar nu acel Craciun pe care il stiti voi, ci acel Craciun al sufletului, al inimii, acea pace si caldura ce cu totii o dorim.
E ciudat sa te opresti dupa ce ai alergat o viata intreaga dupa acea pace...eu m-am oprit. Si acum nu mai reusesc sa inteleg daca trebuie sa alerg din nou, sau sa incerc sa inteleg cum trebuie sa alerg...
Imi lipseste Craciunul si curatia lui...doar atat.
Si ma simt ca un calculator care se blocheaza acum...System Error...
Astept Restartul si sper ca sistemul va reincepe...
marți, 8 martie 2011
La multi ani!!! dragele mele...
Cum a fost ziua voastra?
Bucurati-va!, caci numai bucuriile sunt tamaduitoare si numai bucuria pe care o transmiteti mai departe, se va întoarce la voi si mai vie.
La multi ani tuturor!
Eu m-am trezit azi dimineata cu inima in doua...o parte era in Romania...se plimba nebuna printre oameni...cauta miros de primavara, de viata, de mirosul de martisoare, de frezii, ghiocei si zambile ghiduse.
O parte era aici, mai trista ca niciodata...aici mimoze...niste flori ciudate, mici, galbene si lipsite de caracter...
Asa zburda ea uneori, inima. Pleaca dar nu ma intreaba...se duce ea singurica de capul ei...acum imi spune ca a trecut prin paduri, a mirosit ghioceii, a ras in fata iernii, s-a jucat cu picaturile de roua...asa singurica.
Pe scurt imi lipseste Romania si viata mea...aia lasata inca in cui...dar am sa o iau eu de acolo...macar trebuie sa ajung in timp, pana nu se uzeaza agatatoarea...dar ajung, ajung...
marți, 22 februarie 2011
ma tem de singuratate???
Azi am trecut prin universul construit de mine de atatia ani. Ciudat dar nu imi e deloc strain, inca ma simt acasa, inca ma pierd in suspine, in vise, in suferinte si in dureri.
Ma intreb uneori ce inseamna sa fii aproape de cei care iti sunt dragi...si de ce, cei dragi, de cele mai multe ori iti trag palme prin cuvinte, priviri, zambete false, gesturi neanuntate...
Universe contopite in ganduri launtrice, distrate si fara dorinta de a darui luminii perla ce se ascunde in conchilia noastra...asta suntem noi...sau cel putin asa ma simt eu...si in plus ma simt lasa pentru ca ma agat de oameni, de sentimente...ma agat de ele cu unghiile, cu dintii de parca mi-ar fi frica de singuratate...de ce??? eu nu ma tem de singuratate...
Ma intreb uneori ce inseamna sa fii aproape de cei care iti sunt dragi...si de ce, cei dragi, de cele mai multe ori iti trag palme prin cuvinte, priviri, zambete false, gesturi neanuntate...
Universe contopite in ganduri launtrice, distrate si fara dorinta de a darui luminii perla ce se ascunde in conchilia noastra...asta suntem noi...sau cel putin asa ma simt eu...si in plus ma simt lasa pentru ca ma agat de oameni, de sentimente...ma agat de ele cu unghiile, cu dintii de parca mi-ar fi frica de singuratate...de ce??? eu nu ma tem de singuratate...
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
Furtuna...
In seara asta am gasit o comunitate care s-a rugat pt mine si care a multumit Tatalui Ceresc ca eu sunt prezenta printre ei...un pic de rai de gustat pt cei ca mine care tanjesc dupa comunitate.
Maine, o noua zi...nu stiu ce va fi...ma lupt cu mine si incerc sa ma tin sus...e mult de luptat cu gandurile, cu starile mele depresive, cu disperarea si frica de necunoscut....pare un pic exagerat dar daca cineva ar intra in mine...in sufletul meu...ar avea nevoie de o pelerina si o umbrela puternica...pentru ca inauntru e furtuna....furtuna puternica...
Maine, o noua zi...nu stiu ce va fi...ma lupt cu mine si incerc sa ma tin sus...e mult de luptat cu gandurile, cu starile mele depresive, cu disperarea si frica de necunoscut....pare un pic exagerat dar daca cineva ar intra in mine...in sufletul meu...ar avea nevoie de o pelerina si o umbrela puternica...pentru ca inauntru e furtuna....furtuna puternica...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)